Bonux – lipsă de inspiraţie?

De câte zile bune (ca să nu spun săptămâni) mă frământă un subiect, mai bine spus un anumit nume şi acela este „Bonux”. Spuneam în articolele precedente că asocierea imaginii unui produs cu o persoană publică poate fi benefică (cel puţin pentru unii), însă în cazul detergentului şi al meu, nu a făcut să dăuneze pentru că pur şi simplu schimb canalul când o văd pe respectiva la televizor.
Se pare că agenţia ce se ocupă de campania celor de la „Tanti Maria” sunt cei de la Leo Burnett. E adevărat că acele consumatoare ce reţin spoturile le „verbalizează” şi nu numai, ele rămân întipărite în memoria lor. Pe mine însă altceva m-a uimit. Nu ştiu dacă aţi văzut noul spot de la Bonux, oricum am să-l pun mai jos.



Ca să scot în evidenţă şi mai mult ideea pe care vreau să o conturez am căutat spotul de la Red Bull, cel cu testamentul şi l-am găsit în italiană. Spotul a fost introdus şi la noi şi sper să vi-l amintiţi cu această ocazie.



Acum că le-aţi văzut pe amândouă poate o să vă formaţi o părere. Ideea după care merg amândouă e aceiaşi numai că scenariul şi personajele diferă. Nu numai că mă intrigă pentru că sunt conştientă că cei de la Red Bull au fost creierul (cei de la care a pornit) povestea cu testamentul, dar mă miră faptul că o agenţie precum Leo Burnett, care este omniprezentă la emisiuni precum ApropoTV, de parcă ar fi un guru al publicităţii, nu are nici o jenă atunci când vine vorba hai să o facem aşa că poate „bieţii” consumatori nu se prind.
Nu numai spotul acesta mi s-a părut neinspirant, dar şi cel cu striptease-ul. Reclamă ce a suferit anumite modificări de-a lungul difuzării ei pe la TV. Dacă la început era doar bietul Nelu uitându-se la meci, după câteva zile Nelu află că Bonux îl poate transforma în „macho-man”.
Poate o să vi se pară că sunt cam critică în seara asta, dar parcă îmi provoacă repulsie lipsa de creativitate a unora, care chiar cu asta ar trebuii să se ocupe.

2 comentarii:

paulaionescu spunea...

Eu apreciam spotul in ideea ca s-a distantat de "mai alb, mai curat..bla bla". Dar parca dramatizarea nu e la locul ei aici, desi tehnica asta prinde foarte bine in alte spoturi.

Plus ca nu-mi dau seama care ar fi pozitionarea. Spala mai bine...ca trei sfert dintre detergentii din categorie? :D

Ioana spunea...

@Paula: Detergentii precum Bonux sau Dero concurenti "de-o viata" in masinile de spalat ale gospodinelor cu venituri mici, ocupa primele doua pozitii in clasamentul celor mai promovate branduri.
Acum toate spoturile se axeaza pe o curatenie impecabila, putine dintre aceste produse se ridica la nivelul spus in reclama.
Tehnica a prins foarte bine pentru Red Bull...dar pentru Bonux nu stiu daca o sa mearga.