Reflectii de ultim moment

0
COM

Mergand pe strada vad oameni tot mai grabiti. Toti trebuie sa ajunga la munca, dar oare cati dintre ei nu-si fac griji pentru ziua de maine?






Tacerea apasatoare din jurul meu imi demonstreaza ca lumea e pusa pe ganduri, iar eu uitandu-ma spre ei clipesc incet si trag aer in piept spunandu-mi ca azi este o noua zi de munca. Pot sa-i fac fata cu succes mai ales ca este vineri. Stau si ma intreb oare am sa simt timpul liber sau iar o sa-mi fuga printre degete...






Offf... Oare ar fi prea mult sa cer ca sfarsitul de saptamana sa se prelungeasca? Oare de ce clipele de fericire si rasfat trec asa de repede, iar tacerea devine din ce in ce mai apasatoare? Parca nici statul in loc nu-mi mai prieste, prefer sa-mi gasesc o noua activitate.






Uneori stau si ma gandesc ca poate sunt prea grabita si nu mai am rabdare sa treaca timpul. Unii prind aripi si ajung pe culmi treziti fiind de claxonul unui sofer care nu intelege de ce tu circuli regulamentar tocmai in momentul lui de glorie si realizez ca suntem facuti pentru a ne grabi. Mancam pe fuga, ne facem cumparaturile in fuga de frica banilor din portofel, iubim in fuga dandu-le celor dragi numai farame.






Pana si momentul in care ne oprim si reactionam este unul scurt tocmai pentru ca nu mai avem rabdare. De aceea azi mi-am planificat activitatile in funtie de prioritati, iar seara mi-o rezerv mie si sufletului de langa mine asa ca o sa pun totul in stand by si am sa traiesc fiecare clipa fara a ma grabi sau a ma teme.






Bifez aceasta zi remarcabila si-n cinstea ei ofer neconditionat un zambet de multumire :-)



Momente de liniste

0
COM
Astazi este una din acele zile in care pot sa afirm cu mana pe inima ca ma simt impacata cu mine insami, poate si datorita faptului ca unele lucruri mici au ajuns sa ma faca fericita dupa o perioada plina de stres.

Descopar lucruri noi care-mi plac si promit sa aduc cat de curand si dovada. Nu m-am schimbat, nu asta am vrut sa spun, doar ca-mi place linistea. Ador un moment de relaxare in compania unei carti bune si un zambet inocent inainte de a pune capul pe perna.

Chit ca uneori par un vulcan in plina desfasurare sau un ganditor desavarsit, am inceput sa realizez ca viata e facut sa o traiesti si mai ales sa o savurezi. Nu trebuie sa astepti momentul pentru ca s-ar putea sa te trezesti plin de regrete. Asa ca acum am o alta metoda: ma gandesc, actionez si ma bucur de rezultate (si nu, nu e reclama la detergent).

Pentru a completa aceasta melodie am sa condimentez momentul cu o delicioasa melodie, care sper eu sa va elibereze putin de stres.




O seara placuta va urez!

Arlington Park

0
COM
Rareori se intrevad targuri de carte pe la Galati, asa ca ultima oara pe langa simpla tatonare a terenului, am zis sa-mi iau o carte de vacanta si citind eu prezentarea cartii m-am trezit cu ea in sacosica.


Este vorba despre "Arlington Park" de Rachel Cusk, un roman nominalizat la Orange Prize, tradus in mod exceptional de catre Roxana Patras. Spun asta pentru ca stilul este unul mirific, unul ce-ti mangai toate simturile si te face sa plutesti la fiecare pagina citita.




Este o zi obisnuita in Arlington Park, o suburbie londoneza unde cinci femei isi traiesc viata dupa regulile locului. Fiecare incepe prin a-si da masca jos si prin a recunoaste ca ceea ce face nu este tocmai ce si-a dorit de la viata. Prinse mereu intre viata profesionala si datoria de mama incep sa-si asume esecurile si sa se confrunte cu realitatea dureroasa pe care aceasta sera stralucitoare si prospera nu o poate indeparta prin statut social.




Fie ca sunt vecine, cunostinte sau chiar prietene, eroinele acestui roman au in comun sentimentul de captivitate, inutilitate si de consumare propriilor resurse in van. Autoarea nu le compatimeste, mai degraba descrie cum iluziile iti pot distruge perceptia asupra vietii, totodata ducand o viata duplicitara, fara pic de miez, acum ca frumusetea nu mai reprezinta un atuu.




Poate ca toata lumea are anumite regrete, dar ceea ce trebuie sa intelegi dupa ce citesti acest roman este ca nu poti sa traiesti plangandu-te mereu. Trebuie sa pui piciorul in prag si sa-ti continui drumul asumandu-ti tot ce se intampla in jurul tau si savurand fiecare clipa. Nu exista problema la care sa nu gasim rezolvarea intr-un final, iar daca te lamentezi la fiecare pas s-ar putea sa ramai doar cu praf in ochi si cu un gust amar.




Va provoc sa o cititi, poate unora le va deschide ochii ;-)