Jurnal de calatorie
Vineri, 27 februarie, am hotarat sa plecam intr-o scurta vacanta la munte. Amandoi ne doream asta de mult si parca simteam nevoia sa evadam din oras. Nimic mai simplu, am plecat la drum echipati si hotarati sa ne relaxam cum stim noi mai bine.
Inca o data s-a dovedit ca "Marcel" (sau mai bine numele cel ce-i da glas GPS-ului) a fost depasit de situatie, are o problema cu partea dreapta a drumului si ori vrea sa te duca prin centru, nu de alta, dar daca tot esti in vacanta, poti fi si calm in fata zecilor de treceri de pietoni, ori are impresia ca dupa in felul in care conduci in unele portiuni, esti un TIR si te duce pe centura. Nu zic ca nu-i bine sa nu-l ai, dar cateodata da cu bata in balta. Indicatorele par sa fie o buna solutie inca.
Ceea ce m-a surprins a fost, din nou, calitatea drumurilor din Bacau, culoarea blocurilor de la intrarea in Roman. Erau atat de colorate ca nu aveau cum sa nu-ti smulga un zambet. Am fost entuziasmata totusi de zapada, tot peisajul parea presarat cu zahar pudra, mai, mai ca-ti venea sa musti din munti crezand ca sunt din turta dulce. Mirosul de brad adia usor si ma facea sa cred ca deja ajunsesem la destinatie.
Ajungi la destinatie, ne-am cazat si am ales sa luam masa. Hmmm...unii dintre voi stiu deja de pasiunea mea pentru ciorba radauteana, iar date fiind circumstantele nu puteam rata ocazia, mai ales ca eram foarte aproape de "patria mama". In cazul in care nu stiti in ce consta, va spun ca se face exact la fel ca si ciorba de burta, numai ca in loc de burta de vita se folosesta carne de pui, preferabil piept.
Ceea ce ne-a bucurat foarte tare este ospitalitatea gazdelor nostre, desi aveam laptopul la noi si nu mergea internetul in camera noastra s-au oferit sa ne ajute punandu-ne la dispozitie unul de-al lor. Au fost atat de amabili, incat ne-au si dezvaluit unele retete.
Ce puteti vizita daca ajungeti in Gura Humorului? Pai aveti Muzeul din centru orasului, Manastirea Voronet, Manastirea Humorului si salina de la Cacica. Intrarea in manastiri este aproximativ 3 RON, iar pentru Cacica 7,5 RON. Un sfat totusi celor care nu suporta spatiile mici, nu coborati in mina, sincera sa fiu am mai vizitat pesteri la viata mea, dar parca niciuna nu mi-a dat aceiasi senzatie. Recunosc ca-mi cam tremurau genunchii stand pe loc.
Sincer data viitoare cand mai ajungem prin Suceava as vrea sa merg in Vatra Dornei, dar si pe la Radauti. Planuri sunt, acum trebuie sa constituim disponibilitati pentru a le putea realiza.
Pozele le puteti viziona aici.
O saptamana cat mai buna va urez!
Ma numesc Rosu - o carte ca o floare
Acum ceva timp, datorita unei simple si adorabile plimbari, am da cu ochii de ea, statea cumintica pe raftul librariei si parca-mi facea cu ochiul. La prima noastra intalnire recunosc ca i-am ingnorat prezenta si am sfarsit prin a-mi cumpara "Atlasul norilor". Ei bine, in momentul in care am ajuns in fata calculatorului nu m-am putut abtine sa nu dau o cautare pe Google. Am citit mai mult articole, dintre toate acesta mi s-a parut a fi cel mai relevant, mi-a trezit un interes fantastic si chiar daca mai avem destul de citit din cealalta, am hoatarat sa o gazduiesc si pe ea in casuta mea.
Recunosc un semn de intrebare mi-a trezit si faptul ca Orhan Pamuk a obtinut un premiu Nobel in 2006 pentru aceasta carte. Oricum, toate acestea fiind spuse mi-a schimbat toate parerile pe care le avem despre Turcia pana la ora actuala. Multimea detaliilor poate fi uneori derutanta, asa ca e o carte pe care trebuie sa o "studiezi", sa ai rabdare cu ea, pentru ca surprinzator sau nu, la final s-ar putea sa te indragostesti de ea.
Cartea incepe prin marturiile celui ucis, ciudat inceput pentru o carte mi-am spus, dar ceea ce urmareste autorul este sa te tina mereu la curent cu toate aspectele si sa-ti ofere indicii asupra crimei, astfel incat tu, un cititor rabdator sa presupui o multime de ipoteze si sa iei fiecare posibil ucigas la puricat, sa-i asculti cu o deosebita atentie cuvintele. Recunosc ca pana la sfarsitul cartii am crezut ca am intuit bine, dar nu a fost deloc asa, chiar pe la sfarsit am incercat sa trag cu ochiul si tot n-am reusit sa-l descopar cu adevarat.
Nu este o carte despre crime, gen Agatha Christie, e mult mai profunda, pentru ca te introduce intr-o perioada de maxima sensibilitate, dezvaluindu-ti dragostea dintre Negru si Sekure si incercand sa-ti expuna lumea artei de la acea vreme. Niciodata nu mi-am inchipuit ca autoportretul ar putea fi numit "o pictura realizat de un maestru franc", dar dupa cum va spuneam, este o carte ce te surprinde la fiecare pas. De aceea nu o recomand celor care nu au o rabdare, actiunea se dezvaluie treptat si nu doar la simpla atingere. E mai mult ca o floare, trebuie mai intai sa creasca, ca intr-un final sa infloreasca si sa-ti permita sa o admiri in toata splendoarea sa.
Acum am trecut la o carte mult mai usurica si numai am rabdare pana la final, pentru ca am descoperit recent ca exista doua productii cinematografice si un mini-serial TV realizat de cei de BBC.
Recunosc un semn de intrebare mi-a trezit si faptul ca Orhan Pamuk a obtinut un premiu Nobel in 2006 pentru aceasta carte. Oricum, toate acestea fiind spuse mi-a schimbat toate parerile pe care le avem despre Turcia pana la ora actuala. Multimea detaliilor poate fi uneori derutanta, asa ca e o carte pe care trebuie sa o "studiezi", sa ai rabdare cu ea, pentru ca surprinzator sau nu, la final s-ar putea sa te indragostesti de ea.
Cartea incepe prin marturiile celui ucis, ciudat inceput pentru o carte mi-am spus, dar ceea ce urmareste autorul este sa te tina mereu la curent cu toate aspectele si sa-ti ofere indicii asupra crimei, astfel incat tu, un cititor rabdator sa presupui o multime de ipoteze si sa iei fiecare posibil ucigas la puricat, sa-i asculti cu o deosebita atentie cuvintele. Recunosc ca pana la sfarsitul cartii am crezut ca am intuit bine, dar nu a fost deloc asa, chiar pe la sfarsit am incercat sa trag cu ochiul si tot n-am reusit sa-l descopar cu adevarat.
Nu este o carte despre crime, gen Agatha Christie, e mult mai profunda, pentru ca te introduce intr-o perioada de maxima sensibilitate, dezvaluindu-ti dragostea dintre Negru si Sekure si incercand sa-ti expuna lumea artei de la acea vreme. Niciodata nu mi-am inchipuit ca autoportretul ar putea fi numit "o pictura realizat de un maestru franc", dar dupa cum va spuneam, este o carte ce te surprinde la fiecare pas. De aceea nu o recomand celor care nu au o rabdare, actiunea se dezvaluie treptat si nu doar la simpla atingere. E mai mult ca o floare, trebuie mai intai sa creasca, ca intr-un final sa infloreasca si sa-ti permita sa o admiri in toata splendoarea sa.
Acum am trecut la o carte mult mai usurica si numai am rabdare pana la final, pentru ca am descoperit recent ca exista doua productii cinematografice si un mini-serial TV realizat de cei de BBC.
Dau fuga sa vad cum se termina. Totusi pana atunci va imbratisez si va urez o seara placuta.
Dairy Milk te pune in miscare
Bine v-am regasit!
Astazi este duminica si vreau sa va destind putin, dar mai intai am sa va solicit 4 minute din atentia voastra. Am sa va rog mai intai sa va uitati la acest clip (mai vechiut el, dar probabil pentru multi de neuitat):
La momentul acela stiu ca mi-a placut mult piesa celor de la Chemical Brothers. Nu asta era ideea principala. Acum ceva timp am fost impreuna sa mancam ceva, iar unul din LCD-urile din respectivul restaurant era pe MTV, acela original, iar momentan erau "scurte" momente de publicitate. Una singura a reusit sa-mi atraga foarte tare atentia pentru ca era vorba despre un produs ce sta cam rau cu publicitatea pe la noi si anume: ciocolata. De ce spun asta? Pai ganditi-va putin la toate clipurile publicitare pentru acest produs. Ce au in comun? Pai toate arata ciocolata revarsandu-se, luand anumite forme si mai ales rasfatand persoanele ce o gusta.
Cu totii stim ca este un dulce preferat de majoritatea copiilor si nu numai, dar ma intreb de ce oamenii din publicitate s-au blocat pur si simplu pe aceasta idee, fixa as putea sa o numesc eu...
Ciocolata este o sursa de energie, consumata in limitele normale poate chiar ajuta organismul. Am gasit si spotul:
Hmmm...banuiesc ca multi isi vor aminti pana si de celebrul spot al celor de la Prigat cu pisoiul...mie una mi-a amintit si de melodia mai sus prezentata... Sper sa foloseasca macar ca sursa de inspiratie, pentru ca sinceri sa fim de la celebra marmota ce a mai frapat ca si aparitie in advertising?
Poate sunt eu mai carcotasa azi, dar va invit sa vizionati si celelalte reclame de pe YouTube.
Vizionare placuta!
M-am indragostit...
...de o piesa ce o aud din ce in ce mai des pe la radio in timpul programului...da, dupa cum ati dedus din articolele precedente nu putine au fost datile cand, cu orice pret trebuia sa aflu cine o interpreteaza. Hmmm...sper ca nu v-a trecut prin cap nici un moment faptul ca m-as putea lasa pagubasa.
Interpreta se numeste Amy Macdonald si dati-mi voie sa spun ca e gura de aer de care aveam nevoie in acest moment. Melodiile ei ma linistesc, imi alimenteaza bucuria si-mi mentine ceea ce eu o numesc "happy thinking". Binenteles ca piciorul meu nu poate sta linistit si se misca in ritmurile muzicii, indiferent daca stau in picioare sau pe scaun.
Una dintre piesele mele favorite este "This is the life", de pe albumul cu acelasi nume si am sa va rog sa o asculati si voi.
Bine acum ca v-am familiarizat cu artista, am sa sfarsesc acest scurt articol prin a va spune ca absolut toate melodiile sunt exceptionale si-mi place la nebunie acest stil.
Sper sa va placa ;-)
Pasiune adusa la viata
Am hotarat ca acest an sa petrec altfel ziua de 14 februarie si am hotarat sa mergem la teatru, pentru ca tocmai ce-mi sarise in nas panoul cu premiere si vazusem ca Florina Cercel este protagonista unei piese tocmai la teatrul Fani Tardini.
Recunosc cu mana pe inima ca ar trebui sa stau cu barbia in piept cand scriu acest articol, pentru ca in ultima perioada am cam neglijat aceasta prefrumoasa arta a exprimarii sentimentelor prin cuvinte si gesturi (plus multe alte condimente, pe care sunt sigura ca numai actorii le cunosc), dar intr-un final trebuia sa-mi iau inima-n piept si sa-mi revin.
Cu ideea fixa-n cap si cu pasi repezi m-am dus spre casa de bilete, unde binenteles doi catelusi foarte dragalasi mi-au facut primirea si nu m-am putut abtine sa nu ma joc putin cu ei, peste un minut mi-am dat si eu seama ca defapt era o doamna si m-am decis sa cer biletele, totusi marea mi-a fost mirarea cand m-a intrebat daca vrem sa stam in primul rand, am spus un da cam sec, desi in sinea mea explodam de fericire. Si uite asa cu biletele in mana, victorioasa fiind, m-am indreptat catre casa.
A venit intr-un final si ziua de sambata, cand m-am dichisit, parfumat si echipat si-am plecat spre teatru...totusi ceva era schimbat...da, in realitate teatrul a trecut printr-o frumoasa schimbare si acum ti-e mai mare dragul sa-l privesti, fara sa-ti fie frica de faptul ca ceva pana la urma se va rupe sau sparge.
Sssst, a inceput piesa! Nu am sa va spun prea multe despre e totusi pentru ca-si pierde farmecul, nu poti sa povestesti inceputul si sa lasi ascultatorii in suspans, aici tehnica aceasta nu functioneaza, este un intreg indestructibil si prin urmare va recomand sa vedeti "Camerista".
Frumos, frumos,frumos si as mai putea spune acest cuvant de nenumarate ori, cert e ca mi-am deschis apetitul si acum trebuie sa-l alimentez dupa cum se cuvine.
Ce pot sa spun despre Florina Cercel? "Mare personaj, mare caracter". Extraordinara, am aplaudat pana ma dureau mainile si putin dupa. Merita tot respectul si toata admiratia.
Sper ca v-am facut si voua pofta :P
Enjoy!
P.S.: Site-ul teatrului este bine pus la punct, asa ca nu ezitati sa-l consultati la nevoie ;-)
Publicitatea pe timp de criza
Zilele trecute am primit pe mail un spot destul de dragut si nu vreau sa-l tin numai pentru mine:
Gluma sau nu, dar ma intreb spre ce se va merge in viitorul apropiat, dar un lucru este sigur, preturile sar in aer pe zi ce trece.
Am intrat pe lecri.fr si mi se pare un site bine pus la punct, poti citi pliante, articole sau chiar carti dedicate in totalitate contribuabililor ce s-au saturat sa fie trasi pe sfoara.
Sper eu ca v–am mai descretit fruntile ;-)
De inima albastra
Acum cateva zile am facut o mica listuta ce se intituleaza chiar asa, nu reflecta starea mea sufleteasca de acum , dar sunt sigura ca toti au una, pentru ca indiferent prin ce trecem avem momentele noastre in care vrem sa ne relaxam, sa ne rupem putin de cotidianul ce ne preseaza din ce in ce mai tare.
Stau si ma gandesc, acultand aceste piese, ca poate o parte din mine regreta suferinta provocata la un moment dat altor persoane si indiferent prin ce am trecut in relatiile anterioare nu reusesc decat sa-mi amintesc partile bune, momentele de fericire maxima. Imi amintesc cuvintele codate pe care le foloseam si care recunosc cu mana pe inima ca sunt sarea si piperul intr-o relatie, pentru ca ele mentin misterul cuplului. Stau si ma gandesc cateodata, daca voi mai spune acele cuvinte in relatia actuala...adevarul e ca atunci cand imi vin in minte pur si simplu, nu le pot spune cu usurinta...mi se impleticeste pur si simplu limba, ma inrosesc si caut altceva, ceva nou, unic, pentru ca vreau sa-l fac pe cel de langa mine sa se simta bine langa mine.
Nu de multe ori mi s-a intamplat sa descopar ca unele persoane mentin aceleasi formule, iar momentul adevarului a fost mult mai dureros pentru mine. De ce? Pentru ca nu m-a facut sa ma simt speciala, pur si simplu nu reuseam sa vad diferenta dintre trecut si prezent.
Daca tot am amintit de listuta mea cu piese de suflet, consider de bun augur sa o impartasesc cu voi:
1. Whitney Houston - My Love Is Your Love
2. Celine Dion - I Love you
3. Eros Ramazzotti - Più Bella Cosa
4. Eros Ramazzotti Featuring Anastacia - I Belong To You
5. Laura Stoica -Mai Frumoasa
6. Paula Seling - Ploaie in luna lui marte
7. Zucchero - Baila Morena
8. Regina Spektor - Hotel Song
M-am oprit doar la opt, pentru ca nu vreau sa insir chiar toate piesele, am extras doar o mica parte, zic eu reprezentativa. Apropo de spune-mi cu cine umbli, ca sa-ti spun cine esti, poate acest proverb se poate aplica si in contextul muzical, nu cu putin timp in urma colegele mele de munca imi spuneau ca ma defineste piesa cu numarul 8. Cred totusi ce au spus fetele, pentru ca de fiecare daca cand o ascult ritmul imi cuprinde tot corpul si o pofta nebuna de viata ma cuprinde pe mine, dar si pe cei din jurul meu.
Stau si ma gandesc, acultand aceste piese, ca poate o parte din mine regreta suferinta provocata la un moment dat altor persoane si indiferent prin ce am trecut in relatiile anterioare nu reusesc decat sa-mi amintesc partile bune, momentele de fericire maxima. Imi amintesc cuvintele codate pe care le foloseam si care recunosc cu mana pe inima ca sunt sarea si piperul intr-o relatie, pentru ca ele mentin misterul cuplului. Stau si ma gandesc cateodata, daca voi mai spune acele cuvinte in relatia actuala...adevarul e ca atunci cand imi vin in minte pur si simplu, nu le pot spune cu usurinta...mi se impleticeste pur si simplu limba, ma inrosesc si caut altceva, ceva nou, unic, pentru ca vreau sa-l fac pe cel de langa mine sa se simta bine langa mine.
Nu de multe ori mi s-a intamplat sa descopar ca unele persoane mentin aceleasi formule, iar momentul adevarului a fost mult mai dureros pentru mine. De ce? Pentru ca nu m-a facut sa ma simt speciala, pur si simplu nu reuseam sa vad diferenta dintre trecut si prezent.
Daca tot am amintit de listuta mea cu piese de suflet, consider de bun augur sa o impartasesc cu voi:
1. Whitney Houston - My Love Is Your Love
2. Celine Dion - I Love you
3. Eros Ramazzotti - Più Bella Cosa
4. Eros Ramazzotti Featuring Anastacia - I Belong To You
5. Laura Stoica -Mai Frumoasa
6. Paula Seling - Ploaie in luna lui marte
7. Zucchero - Baila Morena
8. Regina Spektor - Hotel Song
M-am oprit doar la opt, pentru ca nu vreau sa insir chiar toate piesele, am extras doar o mica parte, zic eu reprezentativa. Apropo de spune-mi cu cine umbli, ca sa-ti spun cine esti, poate acest proverb se poate aplica si in contextul muzical, nu cu putin timp in urma colegele mele de munca imi spuneau ca ma defineste piesa cu numarul 8. Cred totusi ce au spus fetele, pentru ca de fiecare daca cand o ascult ritmul imi cuprinde tot corpul si o pofta nebuna de viata ma cuprinde pe mine, dar si pe cei din jurul meu.
Atlasul norilor
Pentru ca a sosit timpul sa ne relaxam, va propun o noua carte pe care am terminat sa o citesc acum cateva saptamani bune. „Atlasul norilor” este o minunatie de carte ce imbina la un loc sase povestiri captivante. Chintesenta consta in faptul ca de fiecare data cand esti prins si vrei sa afli cat mai multe, curiozitatea ti-e alimentata de o noua poveste. Cert e ca de la primele pagini ale jurnalului lui Adam Ewing, „Jurnalul din Pacific al lui Adam Ewing”, la povestile de tip science fiction cu roboti ce imita cat mai bine fiinta umana, toata cartea te tine cu sufletul la gura.Cea de-a doua poveste iti infatiseaza destinul unui compozitor prin intermediul unor scrisori. Un muzician ce încearcă să-şi inspire maestrul în scopuri nu tocmai nobile, dar veti descoperii mai tarziu ca tocmai aceasta poveste da chiar titlul cartii.
Una dintre povestile ce m-a tinut cu sufletul la gura este cea a jurnalistei Luisa Rey. O eroina a zilelor noastre ce incearca din rasputeri sa ne salveze de la dezastru nuclear.
Mie una acest roman mi-a readus in minte nuvela fantastica a lu Mircea Eliade, “La tiganci”, de imbinare magistrala a povestilor printr-un sigur element cheie, lasand totodata frau liber imaginatiei cititorului. Spuneam ca cititul acestei carti poate naste pasiuni in ceea ce priveste dragostea de carte si pentru a exemplifica am sa introduc un scurt fragment din acest minunat roman: “Mama spunea ca evadarea nu te duce niciodata decat pana la cartea urmatoare...Cartile nu-ti ofera o evadare autentica, dar iti pot impiedica mintea sa se macine pana nu mai ramane nimic din ea.”
Nu mai ramane decat sa va urez sa petreceti cat mai multe momente minunate alaturi de aceasta carte deosebita, iar pentru a crea atmosfera necesara am sa atasez articolului o frumoasa piesa:
Filmul de sambata seara (2)
Astazi va propun un film ce se afla la granita dintre comedie si drama. Filmul se intituleaza "Marley & Me", iar Owen Wilson si Jeniffer Aniston sunt capul de afis, acesta fiind bazat pe romanul autobiografic omonim al jurnalistului american John Grogan de la Philadelphia Inquirer. Un film despre un cuplu de tineri casatoriti, pentru care viitorul le rezerva cateva surprize, una dintre ele fiind chiar Marley.
Marley este un pui de labrador auriu care tinde sa le reorganizeze viata celor doi, dand peste cap toate miturile catelusilor cuminti. Desi Jennifer trebuia sa aiba grija de noul membru al familiei, John sfarseste prin a-i purta de grija, numai ca ce cei doi afla in cele din urma ca Marley este o pacoste adorabila . Pana si cel mai conservator dresor de caini realizeaza ca nu-i poate face fata. Ceea ce este important este ca micutul patruped le este alaturi si in momentele de criza si se dovedeste a fi un bun companion in orice situatie, garnisindu-le viata.
Nu vreau sa dau prea mult din casa, asa ca am sa va las sa descoperiti singurei deznodamantul. Ceea ce este important este faptul ca nu va puteti uita la acest film sigurei, ci cu cei dragi sufletelului vostru.
Poftiti de vedeti frumos trailer:
Poteci intersectate de ganduri
Aseara, impinsa fiind de vremea de afara si mai ales de atmosfera incarcata, am reusit sa vin exact in momentul in care emisiunea lui Robert Turcescu a inceput, avand-o ca invitata pe Marie Rose Mociornita. Un personaj controversat, cu o istorie absolut remarcanta, pe care va invit sa o descoperiti si voi aici sau dand o simpla cautare pe Google. Citind articolul la care am facut referire putin mai devreme am dat peste un pasaj minunat ce poate fi o completare la cee ce vroiam sa parafrazez, si anume: "Am invatat ca totul se poate rezolva, doar moartea e finala, definitiva. Si e bine sa ai si certitudini in puterea invizibilului, a Divinitatii. Daca nu traiesti cu speranta ca legile Divinitatii guverneaza totusi viata, toata agitatia noastra in lumea asta ar parea inutila. Daca exista o sansa cat de mica ca Dumnezeu sa existe, atunci oamenii, cei care vor sa aiba cat mai mult, tot mai mult si cu orice pret, ar trebui sa stie ca telefonul mobil nu are acoperire in Iad. Patru lucruri nu sunt de vanzare in viata: sanatatea, dragostea, respectul si timpul".
Oare nu asta e scopul vietii noastre, sa descoperim de ce facem umbra Pamantului? As vrea sa cred ca fiecare dintre noi are un anumit aport in aceasta societate in care traim si ca nu trebuie sa lasam viata sa ne treaca prin fata ochilor fara macar sa schitam un gest sau sa o tragem de maneca. Modalitatile si le gaseste fiecare dupa chip si suflet, dar stau si ma gandesc cati dintre noi vor realiza ca rezultatul final este o adunare de forte, un chin al unei comunitati de oameni, poate chiar a tuturor personelor ce se invart in jurul nostru si pe care nici macar nu le cunoastem. Apropo de aceasta ajutorare reciproca, doamna Mociornita a spus aseara un fel de povata ce poate fi usor corelata acestui subiect: "Un om ajunge la o rascruce si este pus sa aleaga intre doua usi, una spre Iad si una spre Rai. Alege insa sa vada pentru prima oara Iadul, deschide usor usa si in fata lui zareste o masa mare, rotunda, pe care se aflau toate bunatatile Pamantului, insa ceea ce era ciudat consta in faptul ca oamenii ce se perindau in jurul ei erau bolnaviciosi, slabi, trasi la fata, astfel incat curiozitatea omului este starnita si decide sa se apropie de masa, realizeaza ca lingurile erau lungi si acestia nu se puteau hranii. Vazand acest lucru omul se indreapta spre cea de-a doua usa ce dadea spre Rai, o deschide si vede exact aceeasi masa, cu aceleasi linguri, numai ca oamenii ce stateau in jurul sau erau rumeni la fata si plini de viata. Surprins si totodata fara un raspuns la aceasta situatie decide sa-si intrebe insotitorul: Care este diferenta intre Iad si Rai? Pai cei din Rai au decis sa se hraneasca intre ei pentru a putea trai mai bine".
Poate sunt eu mai credula, ori mai copila, dar stau uneori si ma gandesc, eu ce las in urma mea? Totusi sunt momente in care eu insami vin cu solutia, poate e prea devreme, poate trebuie sa mai fac umbra acestui Pamant pentru a putea realiza ceva cuantificabil si totusi cred in strafundul inimii mele ca tot ceea ce facem ne defineste personalitatea, dar nu stiu cat de corecta este autoaprecierea, pot mai degraba sa spun despre o alta persoana ca a realizat un x lucru admirabil, decat sa ma refer la propria-mi persoana in acelasi context. Chiar daca ne place cateodata sa credem ca putem fi liberi de orice prejudecata sau ca suntem individualisti, tind sa cred ca vrem sa tinem capul sus cu orice pret si vrem sa ne mintim pe noi insine. Unde altundeva putem regasi caldura, daca nu acasa sau intr-un grup de prieteni, alaturi de o persoana draga. Nu suntem sortiti singuratatii, de aceea colaborarea, comunicarea si intrajutorarea sunt pietre de temelie la nivelul societatii. Totodata cred ca pentru a deveni o persoana mai buna (si aici nu ma refer la cariera, ci la spirit in sine) trebuie sa inveti sa-i ajuti pe cei din jurul tau si pe cei care-ti solicita ajutorul.
Stiu ca tot ceea ce am scris poate sa para putin idealist sau perfectionist, dar ceea ce trebuie noi sa facem este sa extragem esentialul din context si sa-l aplicam in situatii practice/reale. Nu garantez faptul ca aceea persoana care-ti solicita ajutorul la un moment dat nu vrea sa te traga pe sfoara, pentru ca dupa cum bine stim cu totii fiecare padure isi are uscaciunile si nici o situatie nu seamana cu alta. Adaptarea insasi este o functie umana pliabila contextului in care ne aflam, sa nu uitam ca pana si alte specii trec de aceasta faza pentru a putea supravietui.
Pe final am ales o frumoasa piesa pentru a incheia in cel mai frumos mod posibil acest articol:
Filmul de sambata seara
Astazi m-am decis sa va recomand un film, care pe mine una a reusit sa ma impresioneze intr-un mod placut. Este vorba de mai noul film a lui Will Smith, Seven Pounds.
Daca pana acum l-am vazut in alte impostaze, gen baiatul rau, care intotdeauna sfarseste prin a face un mare bine umanitatii sau tipul comic, care mereu te face sa razi cu lacrimi, acum Will Smith sufera o transformare radicala devenind un tip sensibil, ranit si care vrea sa lase ceva in urma sa.
Seven Pounds, a obtinut un punctaj de 8,7 pe IMDB si se afla in top 10 de cateva saptamani bune. Ben Thomas (Will Smith) este omul dispus sacrificiului pentru a putea fi impreuna cu cei dragi, realizand cata importanta acorda unor lucruri aparent importante, neglijand micile bucurii, redescopera astfel ca micile lucruri pe care le poti face pentru cei din jurul tau le poate aduce surasul pe fata si le poate reda pofta de viata.
Numele filmului este dat de aceasta cifra magica "7", tocmai datorita faptului ca viata a sapte oameni se va schimba pe tot parcursul filmului (Ken Anderson, Monica Freeman, Anne Rice, Steven Philips, Sarah Jensen, Susan si Emily).
Luand identitatea fratelui sau, Ben Thomas incearca sa faca tot ce-i sta in putinta, evitand a-si expune prea multe detalii despre viata sa, pentru a schimba sapte destine. Acesta va simti pe pielea lui, ca numai dragostea adevarata poate schimba cu adevarat un om.
Il recomand cu caldura celor care, cred eu, vor sti sa-l savurezi pana-n ultima clipa. Uitati si trailer-ul:
Il recomand cu caldura celor care, cred eu, vor sti sa-l savurezi pana-n ultima clipa. Uitati si trailer-ul:
Vizionare placuta!
Bernard the bear
A venit vremea sa va fac cunostinta cu Bernard. Cum care? Bernard bear. Prima oara cand l-am vazut a fost intr-un taxiu pe care l-am luat in drumul spre casa, observam ca este cam poznas, asa ca mi-am bagat putin nasucul in Google si am aflat mai multe despre el. Am urmarit aproape toate filmuletele de pe YouTube si mi-am dat seama, ca este un ursulet prietenos cu cei mici, prin prisma faptului ca nu vorbeste, ci mai mult face.
Am ramas placut impresionata, pentru ca dupa Mickey Mouse, Tom&Jerry si alte desene animate clasice, nu am mai vazut unul care sa-mi destinda serile, uneori si diminetile. Am incercat sa vad si eu ce-i cu fetitele PowerPuff, dar nu prea am rezistat datorita limbajului brutal pe care-l foloseau gen "tampitule", "prostule" sau cuvinte mai putin dragute (daca le pot numi asa) decat acestea.Ursuletul are chiar si o pagina web adresata lui in totalitate, de unde micutii pot lua un wallpaper sau filmulete pentru mobil.
Din cate mi-am putut da seama se pare ca mai nou si studiourile Universal si-au dat seama de potentialul lui Berny si au decis sa cumpere drepturile internationale pentru un DVD cu simpaticul ursuletul. Tin sa va spun, asa pe ultima suta de metri, ca ursuletul nu prea are par si poate fi egoist, in unele cazuri primitiv, neavand rabdare, dar un lucru este cert, este intotdeauna pus pe sotii.
Dupa articol am inserat si un filmulet cu el in speranta ca o sa va placa:
Spotul focos
Sa spunem ca esti la servici, iti faci constincios treaba, cand un spot iti rapeste pentru cateva clipe atentia. O sa va intrebati de ce? Pai respectivul spot facea referire la un eveniment recent ce s-a petrecut in Galati. Un anumit magazin a luat foc, circulatia a fost deviata, oameni au fost evacuati din locuinte s.a.m.d. Numai ca dupa ce au reusit sa-si stranga fortele si sa refaca magazinul, acestia s-au gandit sa faca putin haz de necaz cu o fraza ce suna cam asa: "...concurenta a crezut ca am luat foc...".Pai din cate am putut deslusi din presa galateana se pare ca nu un scurtcircuit nevinovat a produs accidentul, ci chiar un muc de tigara aruncat la voia intamplarii chiar de catre unul din locatarii blocului unde-si avea sediul respectivul magazin. Nu am sa caut nod in papura celor ce au facut spotul, dar totusi as incerca sa-l intreb pe responsabilul magazinului de ce preturile au crescut simtitor dupa tragicul accident. Carcotasii vor spune: pentru a recupera pierderile, insa avand in vedere ca preturile erau deja putin piperate, de ce sa fortezi mana clientilor?
Stiti de ce-mi reaminteste aceasta mica relatare? De pasarea Phoenix, de renasterea din cenusa, ma gandesc ca vor sa vina pe piata cu un nou aer, cu o noua poveste de genul, concurenta ne vrea jos, dar noi nu ne lasam atat de usor, dar pe langa aceasta noua tenta tragicomica, cred ca ar fi bine sa lucreze si la raportul pret/calitate, mai ales ca vremurile o cer, iar piata are o, oferta mai mult decat satisfacatoare in ceea ce priveste mobilierul.
Un pic tragic, un pic comic, cert e ca respectivul spot mie una mi-a atras atentia si mi-a starnit curiozitatea asupra planurilor de viitor pentru aceasta campanie. Traiesc cu speranta ca ea nu se va opri aici si ca printuri vor iesi la iveala, de ce nu, intr-un mod ce pastreaza aceiasi linie tragicomica.
Le urez succes celor ce au initiat-o si astept sa vad efectul pe care-l va avea asupra clientilor sai.
Am pus si link-ul catre articolul ce a aparut atunci in presa.
"Focul ce se socoteste stins, de multe ori arde mocnit"
Unde e zapada?
Ochii mi se plimba pe poze, fie ele ale mele, ale prietenilor sau cunoscutilor si toate-mi aduc aminte ca timpul a trecut mai repede ca niciodata si anul acesta nu am vazut zapada,nu am facut un bulgare, nu am alunecat pe gheata si cate si mai cate. Stau si ma gandesc oare sunt eu singura care-mi pun astfel de intrebari? Oare exista pitici (copilasi) ce nu au vazut zapada?
Incep sa-mi amintesc cu drag primele ninsori pe care le-am vazut, nerabdarea in a iesi cat mai repede afara pentru a fi trasa de saniuta. Inainte ca noul sediu al bancii sa fie construit, in parculet faceam oameni de zapada mari pe care ii decoram cum puteam noi mai bine, ori ma furisam in bucatarie si luam un morcov faraca mama sa ma vada, pentru ca omuletul nostru sa prinda suflet, ori ma rugam de mama ore in sir sa-mi dea o cratita de care nu mai are nevoie. Nu-l puteam lasa pe omulet fara palarie. Ceea ce conta pentru noi, cei mici, era sa avem un om de zapada frumos si trainic. Nu pot sa-mi controlez oftatul, toate aceste lucruri par atat de recente si totusi nu ma pot stapani sa intreb: unde a disparut zapada?
Unde sunt trenuletele formate din saniute de pe strada Brailei? Nu conta daca aveam destul spatiu pe straduta, noi il il faceam an de an, trenuletul era format din 4-5 saniute, iar prima saniuta trebuia sa fie neaparat cea mai mare, pentru a tine carma mai bine si pentru ca primul tipa intotdeuna "Partieeeeeeeeeeee!".
Stiu ca au trecut sarbatorile de iarna, dar parca vara fara mare nu merge, cum nici iarna fara zapada nu are nici un farmec. Stau si ma gandesc ce aiurea suna explicatia pe care ai putea sa i-o dai un copil ce te intreaba despre zapada. Ce ai putea sa-i spui? Zapada este doar la munte? Suna total aiurea.
Sper ca nu v-am intristat prea tare, dar as da timpul inapoi pentru o bulgareala si pentru a revedea acea sclipire din ochii copiilor fascinati de zapada.
Chiar daca Craciunul a trecut, colinda nu se demodeaza niciodata, poate doar reface sufletelul inghetat, toate acestea insotite de un ceai fierbinte sper sa va incalzesca inimile.
Un nou inceput
Un nou inceput de an, o noua lumina s-a abatut asupra destinului meu, dand o noua culoare. Ce culoare? Pai nu stiu daca o pot exprima inca in cuvinte, cert e ca am cam tras chiulul din blogosfera si promit sa revin in forta cat de curand.
Vreau sa fac o mica listuta, ca si cum as trage o linie asupra timpului ce a trecut, realizand ce am invatat:
- in primul rand am redescoperit acea bucurie de a rasfoi paginile unor carti, stand cu sufletul la gura si sperand ca pana la urma lucrurile sa se sfarseasca cu bine;
- am descoperit ca as putea sa nu mai cred intr-o lume ce ar putea sa se schimbe (dar uneori sunt mult prea capoasa, asa ca-mi ignor propriile ganduri);
- micile bucurii de a savura clipele acelea, care nu demult mi se pareau obisnuite si le treceam prea repede cu vederea;
- relaxarea pe care o poti resimti atunci cand vizionezi un film si mai ales starea de bine pe care ti-o pot transmite;
- munca in echipa e mult mai productiva, atunci cand toti membrii sai isi dau toata silinta;
- sa nu uit sa fiu aproape de cei dragi si sa dau importanta cuvenita momentelor petrecute impreuna.
Cam acestea ar fi principalele idei extrase din evenimentele petrecute in 2008, iar ca sa respect traditia fiecarui an, mi-am stabilit mici obiective pentru anul curent, pentru ca la trasarea urmatoarei linii, balanta sa incline mai mult spre realizari decat spre cele esuate si lasate intr-un colt al constientului meu.
Pentru ca aceasta revenire sa nu treaca neobservata am sa o las pe Natalia sa spuna prin muzica ce am vrut sa exprim in cuvinte.
Dragostea dureaza trei ani?
Am lipsit doua saptamani de pe blog, pentru ca simteam nevoia unei mici vacante, daca se poate numi asa. Chiar daca exista persoane ce nu ma pot suporta si ar vrea sa nu mai auda de mine, cum am mai spus si intr-un alt articol, am sa trec pur si simplu peste aceste dorinte ale lor si am sa-mi vad in continuare de treaba. Pana la urma cine nu vrea sa citeasca ce am de spus, poate foarte bine sa ocoleasca acest blog.Noutati nu am prea multe, am terminat de citit o carte re comandata de Ines si pot spune ca uneori titlul nu defineste intotdeauna continutul acelei carti, poate in cazul meu a marit suspansul, este vorba despre “Dragostea dureaza trei ani”, de Frederic Beigbeder.
Pot spune ca am o mica nemultumire in ceea ce priveste asezarea in pagina a textului si mai ales spatierea randurilor, in rest cartea se poate citi foarte usor si intr-o zi.
Este interesant faptul ca in carte poti regasi o mica listuta cu melodii ce pot fi ascultate cand suferi de inima albastra, cu mar putea afirma unii. Am sa o atasez si eu aceasta listuta pentru cei interesati.
- Paul Simon & Art Garfunkel - April Come She Will
- Cat Stevens – Trouble
- James Taylor - Something In the Way She Moves
- Joe Dassin - Et si tu n`existais pas
- Elton John - Sixty Years On şi Border Song
- R.E.M - Everybody Hurts
- Michel Berger - Quelques Mots d'Amour
- The Rolling Stones - Memory Motel
- Randy Newman - Living Without You
- The Beach Boys - Caroline No
- Ludwig van Beethoven - Sonata Kreutzer
Nu pot sa va dezvalui prea multe din firul actiunii, pentru ca nu ar avea niciun farmec sa o mai cititi, dar am sa va repet ca nu este ceea ce pare, nu e o carte educationala, gen: “Cum sa faci lucrul x”, este un roman. Imi pare rau insa ca am aflat mai tarziu ca aceasta carte face parte dintr-o trilogie care a debutat cu "Memoriile unui tanar ticnit". Romanul se foloseste insa si de putin cinism la adresa dragostei, ceea ce-l face mai interesant.
Acum am trecut la o alta carte ce se intituleaza “Atlasul norilor”, dar se pare ca vreme de doua saptamani voi renunta la ea pentru a ma concentra asupra masterului si a examenelor ce urmeaza in decembrie.
Pe final vreau sa pun o melodie ce sa insoteasca acest articol, sper eu sa va placa:
Enjoy!
Puterea obişnuinţei
Am decis să scriu un articol pentru că ieri în birou un coleg a spus ceva foarte adevărat, dar am să încep prin a vă expune mai întâi problema şi apoi o să-mi expun punctul de vedere.Se ştie faptul că înainte de prânz merge o mică gustărică, ei bine în ultimele trei zile o mică vâlvă, ei bine m-aţi prins, una puţin mai mare s-a stârnit în jurul unei mult iubite gustări, este vorba de acele feliuţe subţiri de pâine prăjită ce pot fi condimentate în nenumărate feluri. Am decis să nu le spun numele pentru că nu vreau să le fac mai multă reclamă decât trebuie. Ei bine timp de trei zile din rafturile magazinelor din apropierea locului de muncă nu le puteai găsi pentru că lipseau cu desăvârşire.
Unii au venit cu „întăriri”, pentru că ori au făcut cumpărături unde trebuie ori le-au căutat până au dat de ele. Ieri a fost o zi minunată pentru vânzătorii din zonă ce au reuşit să se aprovizioneze, 40% din cei din birou au ales drăgălaşa gustărică.
Probabil vă întrebaţi ce a spus colegul, păi a spus în felul următor: „Dacă tot aţi spus de atâtea ori că nu mai sunt X, azi m-am decis să le încerc şi eu”. Puterea obişnuinţei ne-a determinat să tot repetăm acel cuvânt în nenumărate rânduri şi uite că i-am influenţat în mod inevitabil pe cei din jurul nostru. Acest lucru mi-a readus aminte şi de cei de la Pasărea Colibri, am ataşat mai jos clipul audio şi am să vă rog să-l ascultaţi:
Oare nu e adevărat că atunci când ne obişnuim cu un anumit lucru ne ieşim din mână când realizăm că nu-l mai avem? Eu zic că da, pentru că indiferent cât de mic sau insignifiant li s-ar părea celor din jur acel lucru, pierderea lui te poate da de multe ori peste cap.
Acum că am spus acest lucru mi-am amintit de un filmuleţ pe care l-am văzut atât la cursul de Management cât şi la Gestiune Hotelieră şi care reflectă întocmai ce vreau eu să subliniez. Pun partea întâi pentru că mi se pare că este cea mai relevantă. Dacă vreţi să-l vedeţi în întregime vă spun că se numeşte „Modern Times”, iar pe You Tube îl găsiţi împarţit în 9 "bucăţele".
Enjoy!
Lupta se dă între Elvila şi Praktiker
Acum ceva timp am găsit în faţa uşii un catalog al celor de la Praktiker prima imagine ce mi-a venit în memorie a fost un catalog de la Romstal. Da, tocmai pentru că Monoranu a scris la un moment dat un articol cu privire cu privire la acest tip de cataloage. Cert e că nu numai cei de la Romstal sunt lipsiţi de inspiraţie, în clasament urmează cei de la Practiker şi cei de la Elvila, care au adoptat aceiaşi modalitate de a-şi promova imaginea. Martore îmi sunt cele două poze:
La scurt timp după cei de la Practiker, au urmat cei de la Elvila, care pe lângă eventualul catalog au mai adăugat şi un flyer, nu de alta dar poate nu pricepi destul de bine mesajul emis.
Sunt cam acidă în azi, dar în acelaşi timp trebuie să dau Cezarului ce este al Cezarului. Praktiker a adaptat oarecum această strategie şi a personalizat-o, de ce spun asta, păi hai să vedem poza şi comentăm după:
Au personalizat sacoşica în care se afla catalogul. Unii ar putea spun că forţează mâna consumatorului şi acesta poate renunţa la ei, dar eu cred că nu puteau găsi o modalitate mai bună de a-şi recupera bănuţii investiţi în această campanie. Păi ce modalitate mai bună decât să te foloseşti de un posibil client pentru a te promova, automat mesajul este văzut şi perceput de un alt potenţial consumator, iar acest lucru este întărit de folosirea următoarei expresii: „eu am fost la”. După modelul să moară şi capra vecinului, uite că această campanie s-ar putea să le aducă noi clienţi.
Aştept părerile voastre.
Cine stă pe rămurică?
Cum cine? Păi nu stă nimeni momentan pe rămurică, doar că în ultimul timp un frumos cuplu de guguştiuci sau de porumbei sălbatici (depinde de sursa pe care o consulţi) a decis să-şi făcă un cuibuşor între aerisirea de la hotă şi cea de la centrală. Nu am scris despre asta până acum pentru că am zis că e ceva cât se poate de normal, numai că de trei ani aceste micuţe şi drăgălaşe creaturi ne-au ales ca şi protectori.
Acum e mult pre frig şi au renunţat la cuibuşor, dar acum ceva vreme ne acomodam unii cu alţii pentru că eu mă speriam de zgomotul produs de ei, iar ei se uitau curioşi atunci când îmi făceam apariţia pe balcon.
Relaţia mea cu această specie, ca să spun aşa, îşi are rădăcini bine înfipte în memoria mea, pentru că atunci când eram şi eu mai mititică şi mai pitică am salvat un guguştiuc ce căzuse sărăcuţul după o piatră, iar o mâţă răutăcioasă îi făcea ochi dulci. Apoi acum patru ani ne-am trezit că pe balcon se zbătea un alt guguştiuc, nu vedea el bine geamul şi tot dădea să iasă, aşa că mi-am pus o pereche sănătoasă de mănuşi şi l-am prins, pentru ca mai apoi să-l eliberez pe acest sufleţel.
Am apucat să fac câteva poze, înainte de a-şi părăsi cuibuşorul de nebunii:
Acum e mult pre frig şi au renunţat la cuibuşor, dar acum ceva vreme ne acomodam unii cu alţii pentru că eu mă speriam de zgomotul produs de ei, iar ei se uitau curioşi atunci când îmi făceam apariţia pe balcon.
Relaţia mea cu această specie, ca să spun aşa, îşi are rădăcini bine înfipte în memoria mea, pentru că atunci când eram şi eu mai mititică şi mai pitică am salvat un guguştiuc ce căzuse sărăcuţul după o piatră, iar o mâţă răutăcioasă îi făcea ochi dulci. Apoi acum patru ani ne-am trezit că pe balcon se zbătea un alt guguştiuc, nu vedea el bine geamul şi tot dădea să iasă, aşa că mi-am pus o pereche sănătoasă de mănuşi şi l-am prins, pentru ca mai apoi să-l eliberez pe acest sufleţel.
Am apucat să fac câteva poze, înainte de a-şi părăsi cuibuşorul de nebunii:
Uitam să vă mai spun despre un porumbel maro ce în vacanţă îm dădea trezirea. Venea şmecherul la geamul de la baie să nu-l tragă curentul şi-mi tot cânta până când mă trezea. Dacă cei care au curte au un ceas mai viu colorat şi anume: cocoşul. Eu îl aveam pe al meu în miniatură.Sper că v-a plăcut această scurtă povestioară şi vă mai aştept pe la mine!
Toate indiciile duc spre LOOX N100 de la Fujitsu
Cum bine spune şi titlul astăzi o să vorbim despre cel mai bun prieten al şoferului la ora actuală şi anume Gps. Spun asta pentru că momentan am unul şi m-a scos de mai multe ori din încurcătură, este adevărat că azi poate părea mai bătrior, dar am găsit unul care pur şi simplu mi-a luat ochii.
Este vorba despre LOOX N100 de la Fujitsu Siemens, unul dintre cei mai noi membrii ai familiei. Din câte se pare Garmin şi Magellan trebuie să-şi facă cu adevărat griji dacă până acum dominau piaţa.
Înainte de a vă spune mai multe şi a-l analiza, am să trec în revista specificaţiile tehnice:
Este vorba despre LOOX N100 de la Fujitsu Siemens, unul dintre cei mai noi membrii ai familiei. Din câte se pare Garmin şi Magellan trebuie să-şi facă cu adevărat griji dacă până acum dominau piaţa.
Înainte de a vă spune mai multe şi a-l analiza, am să trec în revista specificaţiile tehnice:
Tip procesor: Samsung
Frecvenţă procesor: 300 MhzMemorie
Memorie interna: RAM 64MB; Flash 2GB
Slot Card: Da
Tip Card: MiniSD Display
Tip display: TFT
Număr de culori: 65.536
Diagonala display: 2.8" Rezolutie display240 x 320
Conectivitate: GPSS iRFStar III; USBMini-USB 1.1
Sistem de operare: Windows CE 5.0 Core Version
Audiojack audio: 3.5mm
Software inclus: Mobile Navigator 6
Tip baterieLi-Ion, 1150 mAh
Dimensiuni (L x W x H)89 x 62 x 16
Greutate110g
Player Video
Player imagini (BMP, JPEG, GIF)
Acuma să vedem ce zic cei ce au deja unul. Se pare că unul din punctele lui tari programul alături de care este însoţit, grafica fiind excelentă, mai ales că principalele puncte de interes ies în evidenţă într-un mod plăcut. Aspectul său îl face plăcut de utilizat şi atunci când faci o simplă plimbare pe jos. N100 are însă şi nenumărate posibilităţi multimedia.
Partea supăratoare pentru unii ar putea fi mărimea, pentru că, zic ei, l-ar face mai greu de utilizat în maşină. Nu ştiu cât de mult te ajută să vezi harta în timp ce conduci având în vedere că primeşti anumite indicaţii la timp. Acum rămâne la atitudinea fiecărui, mie pur şi simplu mi se pare adorabil.
Oricum e mult mai bun decât Marcel. Cei ce deţin un Mio Pocket PC ştiu despre ce vorbesc.
Acuma nu-mi rămâne decât să mă gândesc cum să fac să-l pot achiziţiona, dar până atunci totuşi am să ataşez un clip de prezentare al drăgălaşului Gps :
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
