Ma numesc Rosu - o carte ca o floare


Acum ceva timp, datorita unei simple si adorabile plimbari, am da cu ochii de ea, statea cumintica pe raftul librariei si parca-mi facea cu ochiul. La prima noastra intalnire recunosc ca i-am ingnorat prezenta si am sfarsit prin a-mi cumpara "Atlasul norilor". Ei bine, in momentul in care am ajuns in fata calculatorului nu m-am putut abtine sa nu dau o cautare pe Google. Am citit mai mult articole, dintre toate acesta mi s-a parut a fi cel mai relevant, mi-a trezit un interes fantastic si chiar daca mai avem destul de citit din cealalta, am hoatarat sa o gazduiesc si pe ea in casuta mea.

Recunosc un semn de intrebare mi-a trezit si faptul ca Orhan Pamuk a obtinut un premiu Nobel in 2006 pentru aceasta carte. Oricum, toate acestea fiind spuse mi-a schimbat toate parerile pe care le avem despre Turcia pana la ora actuala. Multimea detaliilor poate fi uneori derutanta, asa ca e o carte pe care trebuie sa o "studiezi", sa ai rabdare cu ea, pentru ca surprinzator sau nu, la final s-ar putea sa te indragostesti de ea.

Cartea incepe prin marturiile celui ucis, ciudat inceput pentru o carte mi-am spus, dar ceea ce urmareste autorul este sa te tina mereu la curent cu toate aspectele si sa-ti ofere indicii asupra crimei, astfel incat tu, un cititor rabdator sa presupui o multime de ipoteze si sa iei fiecare posibil ucigas la puricat, sa-i asculti cu o deosebita atentie cuvintele. Recunosc ca pana la sfarsitul cartii am crezut ca am intuit bine, dar nu a fost deloc asa, chiar pe la sfarsit am incercat sa trag cu ochiul si tot n-am reusit sa-l descopar cu adevarat.

Nu este o carte despre crime, gen Agatha Christie, e mult mai profunda, pentru ca te introduce intr-o perioada de maxima sensibilitate, dezvaluindu-ti dragostea dintre Negru si Sekure si incercand sa-ti expuna lumea artei de la acea vreme. Niciodata nu mi-am inchipuit ca autoportretul ar putea fi numit "o pictura realizat de un maestru franc", dar dupa cum va spuneam, este o carte ce te surprinde la fiecare pas. De aceea nu o recomand celor care nu au o rabdare, actiunea se dezvaluie treptat si nu doar la simpla atingere. E mai mult ca o floare, trebuie mai intai sa creasca, ca intr-un final sa infloreasca si sa-ti permita sa o admiri in toata splendoarea sa.

Acum am trecut la o carte mult mai usurica si numai am rabdare pana la final, pentru ca am descoperit recent ca exista doua productii cinematografice si un mini-serial TV realizat de cei de BBC.


Dau fuga sa vad cum se termina. Totusi pana atunci va imbratisez si va urez o seara placuta.

4 comentarii:

Vlad spunea...

Ma bucur ca te-am inspirat cumva :) Ma numesc Rosu e o carte de citit, nu de povestit(totusi amandoi am incercat), un mix fascinant de cultura, civilizatie, dragoste si mister.

Ioana spunea...

Imi trebuie un avant, asa ca articolul tau a fost acela. Ai dreptate, trebuie citita :)

Vladimir Barbu spunea...

Si eu sunt tentat sa citesc cartea asta ! De asta am si apelat la review-urile de pe blog-uri .

Ioana spunea...

Este un stil cu totul diferit. A fost prima oara cand m-am avantat spre necunoscut, iar rezultatul a fost unul senzational.