Poteci intersectate de ganduri


Aseara, impinsa fiind de vremea de afara si mai ales de atmosfera incarcata, am reusit sa vin exact in momentul in care emisiunea lui Robert Turcescu a inceput, avand-o ca invitata pe Marie Rose Mociornita. Un personaj controversat, cu o istorie absolut remarcanta, pe care va invit sa o descoperiti si voi aici sau dand o simpla cautare pe Google. Citind articolul la care am facut referire putin mai devreme am dat peste un pasaj minunat ce poate fi o completare la cee ce vroiam sa parafrazez, si anume: "Am invatat ca totul se poate rezolva, doar moartea e finala, definitiva. Si e bine sa ai si certitudini in puterea invizibilului, a Divinitatii. Daca nu traiesti cu speranta ca legile Divinitatii guverneaza totusi viata, toata agitatia noastra in lumea asta ar parea inutila. Daca exista o sansa cat de mica ca Dumnezeu sa existe, atunci oamenii, cei care vor sa aiba cat mai mult, tot mai mult si cu orice pret, ar trebui sa stie ca telefonul mobil nu are acoperire in Iad. Patru lucruri nu sunt de vanzare in viata: sanatatea, dragostea, respectul si timpul".


Oare nu asta e scopul vietii noastre, sa descoperim de ce facem umbra Pamantului? As vrea sa cred ca fiecare dintre noi are un anumit aport in aceasta societate in care traim si ca nu trebuie sa lasam viata sa ne treaca prin fata ochilor fara macar sa schitam un gest sau sa o tragem de maneca. Modalitatile si le gaseste fiecare dupa chip si suflet, dar stau si ma gandesc cati dintre noi vor realiza ca rezultatul final este o adunare de forte, un chin al unei comunitati de oameni, poate chiar a tuturor personelor ce se invart in jurul nostru si pe care nici macar nu le cunoastem. Apropo de aceasta ajutorare reciproca, doamna Mociornita a spus aseara un fel de povata ce poate fi usor corelata acestui subiect: "Un om ajunge la o rascruce si este pus sa aleaga intre doua usi, una spre Iad si una spre Rai. Alege insa sa vada pentru prima oara Iadul, deschide usor usa si in fata lui zareste o masa mare, rotunda, pe care se aflau toate bunatatile Pamantului, insa ceea ce era ciudat consta in faptul ca oamenii ce se perindau in jurul ei erau bolnaviciosi, slabi, trasi la fata, astfel incat curiozitatea omului este starnita si decide sa se apropie de masa, realizeaza ca lingurile erau lungi si acestia nu se puteau hranii. Vazand acest lucru omul se indreapta spre cea de-a doua usa ce dadea spre Rai, o deschide si vede exact aceeasi masa, cu aceleasi linguri, numai ca oamenii ce stateau in jurul sau erau rumeni la fata si plini de viata. Surprins si totodata fara un raspuns la aceasta situatie decide sa-si intrebe insotitorul: Care este diferenta intre Iad si Rai? Pai cei din Rai au decis sa se hraneasca intre ei pentru a putea trai mai bine".


Poate sunt eu mai credula, ori mai copila, dar stau uneori si ma gandesc, eu ce las in urma mea? Totusi sunt momente in care eu insami vin cu solutia, poate e prea devreme, poate trebuie sa mai fac umbra acestui Pamant pentru a putea realiza ceva cuantificabil si totusi cred in strafundul inimii mele ca tot ceea ce facem ne defineste personalitatea, dar nu stiu cat de corecta este autoaprecierea, pot mai degraba sa spun despre o alta persoana ca a realizat un x lucru admirabil, decat sa ma refer la propria-mi persoana in acelasi context. Chiar daca ne place cateodata sa credem ca putem fi liberi de orice prejudecata sau ca suntem individualisti, tind sa cred ca vrem sa tinem capul sus cu orice pret si vrem sa ne mintim pe noi insine. Unde altundeva putem regasi caldura, daca nu acasa sau intr-un grup de prieteni, alaturi de o persoana draga. Nu suntem sortiti singuratatii, de aceea colaborarea, comunicarea si intrajutorarea sunt pietre de temelie la nivelul societatii. Totodata cred ca pentru a deveni o persoana mai buna (si aici nu ma refer la cariera, ci la spirit in sine) trebuie sa inveti sa-i ajuti pe cei din jurul tau si pe cei care-ti solicita ajutorul.


Stiu ca tot ceea ce am scris poate sa para putin idealist sau perfectionist, dar ceea ce trebuie noi sa facem este sa extragem esentialul din context si sa-l aplicam in situatii practice/reale. Nu garantez faptul ca aceea persoana care-ti solicita ajutorul la un moment dat nu vrea sa te traga pe sfoara, pentru ca dupa cum bine stim cu totii fiecare padure isi are uscaciunile si nici o situatie nu seamana cu alta. Adaptarea insasi este o functie umana pliabila contextului in care ne aflam, sa nu uitam ca pana si alte specii trec de aceasta faza pentru a putea supravietui.



Pe final am ales o frumoasa piesa pentru a incheia in cel mai frumos mod posibil acest articol:







2 comentarii:

ines spunea...

Foarte frumos ai scris. Mi-am amintit de un coleg de-al meu de la master care ieri chiar era revoltat intreband daca exista un scop final al acestei "munci" a noastre pe Pamant.

Si noi am zambit ieri cand ii vedeam incapatanarea cu care tot revenea la aceasta intrebare, desi cursul era de "Studii de caz in PR".

Dar imi dau seama ca intrebarea asta chiar este una profunda si demna de a-i acorda toata atentia. La urma urmei, mi se pare ca ne agitam foarte foarte foarte tare si mi se intampla de multe ori sa ma intreb DE CE sau daca ma agit in sensul in care trebuie sau daca exista un alt sens, unul mai bun?

Ioana spunea...

Suntem si vom fi intotdeauna urmariti de aceste intrebari, dar am ajuns (deocamdata) la concluzia ca ori nu am ajuns la maturitatea necesara si mai trebuie sa astept, ori ca autoevaluarea nu ma va ajuta niciodata.