Atlasul norilor
Pentru ca a sosit timpul sa ne relaxam, va propun o noua carte pe care am terminat sa o citesc acum cateva saptamani bune. „Atlasul norilor” este o minunatie de carte ce imbina la un loc sase povestiri captivante. Chintesenta consta in faptul ca de fiecare data cand esti prins si vrei sa afli cat mai multe, curiozitatea ti-e alimentata de o noua poveste. Cert e ca de la primele pagini ale jurnalului lui Adam Ewing, „Jurnalul din Pacific al lui Adam Ewing”, la povestile de tip science fiction cu roboti ce imita cat mai bine fiinta umana, toata cartea te tine cu sufletul la gura.Cea de-a doua poveste iti infatiseaza destinul unui compozitor prin intermediul unor scrisori. Un muzician ce încearcă să-şi inspire maestrul în scopuri nu tocmai nobile, dar veti descoperii mai tarziu ca tocmai aceasta poveste da chiar titlul cartii.
Una dintre povestile ce m-a tinut cu sufletul la gura este cea a jurnalistei Luisa Rey. O eroina a zilelor noastre ce incearca din rasputeri sa ne salveze de la dezastru nuclear.
Mie una acest roman mi-a readus in minte nuvela fantastica a lu Mircea Eliade, “La tiganci”, de imbinare magistrala a povestilor printr-un sigur element cheie, lasand totodata frau liber imaginatiei cititorului. Spuneam ca cititul acestei carti poate naste pasiuni in ceea ce priveste dragostea de carte si pentru a exemplifica am sa introduc un scurt fragment din acest minunat roman: “Mama spunea ca evadarea nu te duce niciodata decat pana la cartea urmatoare...Cartile nu-ti ofera o evadare autentica, dar iti pot impiedica mintea sa se macine pana nu mai ramane nimic din ea.”
Nu mai ramane decat sa va urez sa petreceti cat mai multe momente minunate alaturi de aceasta carte deosebita, iar pentru a crea atmosfera necesara am sa atasez articolului o frumoasa piesa:
Filmul de sambata seara (2)
Astazi va propun un film ce se afla la granita dintre comedie si drama. Filmul se intituleaza "Marley & Me", iar Owen Wilson si Jeniffer Aniston sunt capul de afis, acesta fiind bazat pe romanul autobiografic omonim al jurnalistului american John Grogan de la Philadelphia Inquirer. Un film despre un cuplu de tineri casatoriti, pentru care viitorul le rezerva cateva surprize, una dintre ele fiind chiar Marley.
Marley este un pui de labrador auriu care tinde sa le reorganizeze viata celor doi, dand peste cap toate miturile catelusilor cuminti. Desi Jennifer trebuia sa aiba grija de noul membru al familiei, John sfarseste prin a-i purta de grija, numai ca ce cei doi afla in cele din urma ca Marley este o pacoste adorabila . Pana si cel mai conservator dresor de caini realizeaza ca nu-i poate face fata. Ceea ce este important este ca micutul patruped le este alaturi si in momentele de criza si se dovedeste a fi un bun companion in orice situatie, garnisindu-le viata.
Nu vreau sa dau prea mult din casa, asa ca am sa va las sa descoperiti singurei deznodamantul. Ceea ce este important este faptul ca nu va puteti uita la acest film sigurei, ci cu cei dragi sufletelului vostru.
Poftiti de vedeti frumos trailer:
Poteci intersectate de ganduri
Aseara, impinsa fiind de vremea de afara si mai ales de atmosfera incarcata, am reusit sa vin exact in momentul in care emisiunea lui Robert Turcescu a inceput, avand-o ca invitata pe Marie Rose Mociornita. Un personaj controversat, cu o istorie absolut remarcanta, pe care va invit sa o descoperiti si voi aici sau dand o simpla cautare pe Google. Citind articolul la care am facut referire putin mai devreme am dat peste un pasaj minunat ce poate fi o completare la cee ce vroiam sa parafrazez, si anume: "Am invatat ca totul se poate rezolva, doar moartea e finala, definitiva. Si e bine sa ai si certitudini in puterea invizibilului, a Divinitatii. Daca nu traiesti cu speranta ca legile Divinitatii guverneaza totusi viata, toata agitatia noastra in lumea asta ar parea inutila. Daca exista o sansa cat de mica ca Dumnezeu sa existe, atunci oamenii, cei care vor sa aiba cat mai mult, tot mai mult si cu orice pret, ar trebui sa stie ca telefonul mobil nu are acoperire in Iad. Patru lucruri nu sunt de vanzare in viata: sanatatea, dragostea, respectul si timpul".
Oare nu asta e scopul vietii noastre, sa descoperim de ce facem umbra Pamantului? As vrea sa cred ca fiecare dintre noi are un anumit aport in aceasta societate in care traim si ca nu trebuie sa lasam viata sa ne treaca prin fata ochilor fara macar sa schitam un gest sau sa o tragem de maneca. Modalitatile si le gaseste fiecare dupa chip si suflet, dar stau si ma gandesc cati dintre noi vor realiza ca rezultatul final este o adunare de forte, un chin al unei comunitati de oameni, poate chiar a tuturor personelor ce se invart in jurul nostru si pe care nici macar nu le cunoastem. Apropo de aceasta ajutorare reciproca, doamna Mociornita a spus aseara un fel de povata ce poate fi usor corelata acestui subiect: "Un om ajunge la o rascruce si este pus sa aleaga intre doua usi, una spre Iad si una spre Rai. Alege insa sa vada pentru prima oara Iadul, deschide usor usa si in fata lui zareste o masa mare, rotunda, pe care se aflau toate bunatatile Pamantului, insa ceea ce era ciudat consta in faptul ca oamenii ce se perindau in jurul ei erau bolnaviciosi, slabi, trasi la fata, astfel incat curiozitatea omului este starnita si decide sa se apropie de masa, realizeaza ca lingurile erau lungi si acestia nu se puteau hranii. Vazand acest lucru omul se indreapta spre cea de-a doua usa ce dadea spre Rai, o deschide si vede exact aceeasi masa, cu aceleasi linguri, numai ca oamenii ce stateau in jurul sau erau rumeni la fata si plini de viata. Surprins si totodata fara un raspuns la aceasta situatie decide sa-si intrebe insotitorul: Care este diferenta intre Iad si Rai? Pai cei din Rai au decis sa se hraneasca intre ei pentru a putea trai mai bine".
Poate sunt eu mai credula, ori mai copila, dar stau uneori si ma gandesc, eu ce las in urma mea? Totusi sunt momente in care eu insami vin cu solutia, poate e prea devreme, poate trebuie sa mai fac umbra acestui Pamant pentru a putea realiza ceva cuantificabil si totusi cred in strafundul inimii mele ca tot ceea ce facem ne defineste personalitatea, dar nu stiu cat de corecta este autoaprecierea, pot mai degraba sa spun despre o alta persoana ca a realizat un x lucru admirabil, decat sa ma refer la propria-mi persoana in acelasi context. Chiar daca ne place cateodata sa credem ca putem fi liberi de orice prejudecata sau ca suntem individualisti, tind sa cred ca vrem sa tinem capul sus cu orice pret si vrem sa ne mintim pe noi insine. Unde altundeva putem regasi caldura, daca nu acasa sau intr-un grup de prieteni, alaturi de o persoana draga. Nu suntem sortiti singuratatii, de aceea colaborarea, comunicarea si intrajutorarea sunt pietre de temelie la nivelul societatii. Totodata cred ca pentru a deveni o persoana mai buna (si aici nu ma refer la cariera, ci la spirit in sine) trebuie sa inveti sa-i ajuti pe cei din jurul tau si pe cei care-ti solicita ajutorul.
Stiu ca tot ceea ce am scris poate sa para putin idealist sau perfectionist, dar ceea ce trebuie noi sa facem este sa extragem esentialul din context si sa-l aplicam in situatii practice/reale. Nu garantez faptul ca aceea persoana care-ti solicita ajutorul la un moment dat nu vrea sa te traga pe sfoara, pentru ca dupa cum bine stim cu totii fiecare padure isi are uscaciunile si nici o situatie nu seamana cu alta. Adaptarea insasi este o functie umana pliabila contextului in care ne aflam, sa nu uitam ca pana si alte specii trec de aceasta faza pentru a putea supravietui.
Pe final am ales o frumoasa piesa pentru a incheia in cel mai frumos mod posibil acest articol:
Filmul de sambata seara
Astazi m-am decis sa va recomand un film, care pe mine una a reusit sa ma impresioneze intr-un mod placut. Este vorba de mai noul film a lui Will Smith, Seven Pounds.
Daca pana acum l-am vazut in alte impostaze, gen baiatul rau, care intotdeauna sfarseste prin a face un mare bine umanitatii sau tipul comic, care mereu te face sa razi cu lacrimi, acum Will Smith sufera o transformare radicala devenind un tip sensibil, ranit si care vrea sa lase ceva in urma sa.
Seven Pounds, a obtinut un punctaj de 8,7 pe IMDB si se afla in top 10 de cateva saptamani bune. Ben Thomas (Will Smith) este omul dispus sacrificiului pentru a putea fi impreuna cu cei dragi, realizand cata importanta acorda unor lucruri aparent importante, neglijand micile bucurii, redescopera astfel ca micile lucruri pe care le poti face pentru cei din jurul tau le poate aduce surasul pe fata si le poate reda pofta de viata.
Numele filmului este dat de aceasta cifra magica "7", tocmai datorita faptului ca viata a sapte oameni se va schimba pe tot parcursul filmului (Ken Anderson, Monica Freeman, Anne Rice, Steven Philips, Sarah Jensen, Susan si Emily).
Luand identitatea fratelui sau, Ben Thomas incearca sa faca tot ce-i sta in putinta, evitand a-si expune prea multe detalii despre viata sa, pentru a schimba sapte destine. Acesta va simti pe pielea lui, ca numai dragostea adevarata poate schimba cu adevarat un om.
Il recomand cu caldura celor care, cred eu, vor sti sa-l savurezi pana-n ultima clipa. Uitati si trailer-ul:
Il recomand cu caldura celor care, cred eu, vor sti sa-l savurezi pana-n ultima clipa. Uitati si trailer-ul:
Vizionare placuta!
Bernard the bear
A venit vremea sa va fac cunostinta cu Bernard. Cum care? Bernard bear. Prima oara cand l-am vazut a fost intr-un taxiu pe care l-am luat in drumul spre casa, observam ca este cam poznas, asa ca mi-am bagat putin nasucul in Google si am aflat mai multe despre el. Am urmarit aproape toate filmuletele de pe YouTube si mi-am dat seama, ca este un ursulet prietenos cu cei mici, prin prisma faptului ca nu vorbeste, ci mai mult face.
Am ramas placut impresionata, pentru ca dupa Mickey Mouse, Tom&Jerry si alte desene animate clasice, nu am mai vazut unul care sa-mi destinda serile, uneori si diminetile. Am incercat sa vad si eu ce-i cu fetitele PowerPuff, dar nu prea am rezistat datorita limbajului brutal pe care-l foloseau gen "tampitule", "prostule" sau cuvinte mai putin dragute (daca le pot numi asa) decat acestea.Ursuletul are chiar si o pagina web adresata lui in totalitate, de unde micutii pot lua un wallpaper sau filmulete pentru mobil.
Din cate mi-am putut da seama se pare ca mai nou si studiourile Universal si-au dat seama de potentialul lui Berny si au decis sa cumpere drepturile internationale pentru un DVD cu simpaticul ursuletul. Tin sa va spun, asa pe ultima suta de metri, ca ursuletul nu prea are par si poate fi egoist, in unele cazuri primitiv, neavand rabdare, dar un lucru este cert, este intotdeauna pus pe sotii.
Dupa articol am inserat si un filmulet cu el in speranta ca o sa va placa:
Spotul focos
Sa spunem ca esti la servici, iti faci constincios treaba, cand un spot iti rapeste pentru cateva clipe atentia. O sa va intrebati de ce? Pai respectivul spot facea referire la un eveniment recent ce s-a petrecut in Galati. Un anumit magazin a luat foc, circulatia a fost deviata, oameni au fost evacuati din locuinte s.a.m.d. Numai ca dupa ce au reusit sa-si stranga fortele si sa refaca magazinul, acestia s-au gandit sa faca putin haz de necaz cu o fraza ce suna cam asa: "...concurenta a crezut ca am luat foc...".Pai din cate am putut deslusi din presa galateana se pare ca nu un scurtcircuit nevinovat a produs accidentul, ci chiar un muc de tigara aruncat la voia intamplarii chiar de catre unul din locatarii blocului unde-si avea sediul respectivul magazin. Nu am sa caut nod in papura celor ce au facut spotul, dar totusi as incerca sa-l intreb pe responsabilul magazinului de ce preturile au crescut simtitor dupa tragicul accident. Carcotasii vor spune: pentru a recupera pierderile, insa avand in vedere ca preturile erau deja putin piperate, de ce sa fortezi mana clientilor?
Stiti de ce-mi reaminteste aceasta mica relatare? De pasarea Phoenix, de renasterea din cenusa, ma gandesc ca vor sa vina pe piata cu un nou aer, cu o noua poveste de genul, concurenta ne vrea jos, dar noi nu ne lasam atat de usor, dar pe langa aceasta noua tenta tragicomica, cred ca ar fi bine sa lucreze si la raportul pret/calitate, mai ales ca vremurile o cer, iar piata are o, oferta mai mult decat satisfacatoare in ceea ce priveste mobilierul.
Un pic tragic, un pic comic, cert e ca respectivul spot mie una mi-a atras atentia si mi-a starnit curiozitatea asupra planurilor de viitor pentru aceasta campanie. Traiesc cu speranta ca ea nu se va opri aici si ca printuri vor iesi la iveala, de ce nu, intr-un mod ce pastreaza aceiasi linie tragicomica.
Le urez succes celor ce au initiat-o si astept sa vad efectul pe care-l va avea asupra clientilor sai.
Am pus si link-ul catre articolul ce a aparut atunci in presa.
"Focul ce se socoteste stins, de multe ori arde mocnit"
Unde e zapada?
Ochii mi se plimba pe poze, fie ele ale mele, ale prietenilor sau cunoscutilor si toate-mi aduc aminte ca timpul a trecut mai repede ca niciodata si anul acesta nu am vazut zapada,nu am facut un bulgare, nu am alunecat pe gheata si cate si mai cate. Stau si ma gandesc oare sunt eu singura care-mi pun astfel de intrebari? Oare exista pitici (copilasi) ce nu au vazut zapada?
Incep sa-mi amintesc cu drag primele ninsori pe care le-am vazut, nerabdarea in a iesi cat mai repede afara pentru a fi trasa de saniuta. Inainte ca noul sediu al bancii sa fie construit, in parculet faceam oameni de zapada mari pe care ii decoram cum puteam noi mai bine, ori ma furisam in bucatarie si luam un morcov faraca mama sa ma vada, pentru ca omuletul nostru sa prinda suflet, ori ma rugam de mama ore in sir sa-mi dea o cratita de care nu mai are nevoie. Nu-l puteam lasa pe omulet fara palarie. Ceea ce conta pentru noi, cei mici, era sa avem un om de zapada frumos si trainic. Nu pot sa-mi controlez oftatul, toate aceste lucruri par atat de recente si totusi nu ma pot stapani sa intreb: unde a disparut zapada?
Unde sunt trenuletele formate din saniute de pe strada Brailei? Nu conta daca aveam destul spatiu pe straduta, noi il il faceam an de an, trenuletul era format din 4-5 saniute, iar prima saniuta trebuia sa fie neaparat cea mai mare, pentru a tine carma mai bine si pentru ca primul tipa intotdeuna "Partieeeeeeeeeeee!".
Stiu ca au trecut sarbatorile de iarna, dar parca vara fara mare nu merge, cum nici iarna fara zapada nu are nici un farmec. Stau si ma gandesc ce aiurea suna explicatia pe care ai putea sa i-o dai un copil ce te intreaba despre zapada. Ce ai putea sa-i spui? Zapada este doar la munte? Suna total aiurea.
Sper ca nu v-am intristat prea tare, dar as da timpul inapoi pentru o bulgareala si pentru a revedea acea sclipire din ochii copiilor fascinati de zapada.
Chiar daca Craciunul a trecut, colinda nu se demodeaza niciodata, poate doar reface sufletelul inghetat, toate acestea insotite de un ceai fierbinte sper sa va incalzesca inimile.
Un nou inceput
Un nou inceput de an, o noua lumina s-a abatut asupra destinului meu, dand o noua culoare. Ce culoare? Pai nu stiu daca o pot exprima inca in cuvinte, cert e ca am cam tras chiulul din blogosfera si promit sa revin in forta cat de curand.
Vreau sa fac o mica listuta, ca si cum as trage o linie asupra timpului ce a trecut, realizand ce am invatat:
- in primul rand am redescoperit acea bucurie de a rasfoi paginile unor carti, stand cu sufletul la gura si sperand ca pana la urma lucrurile sa se sfarseasca cu bine;
- am descoperit ca as putea sa nu mai cred intr-o lume ce ar putea sa se schimbe (dar uneori sunt mult prea capoasa, asa ca-mi ignor propriile ganduri);
- micile bucurii de a savura clipele acelea, care nu demult mi se pareau obisnuite si le treceam prea repede cu vederea;
- relaxarea pe care o poti resimti atunci cand vizionezi un film si mai ales starea de bine pe care ti-o pot transmite;
- munca in echipa e mult mai productiva, atunci cand toti membrii sai isi dau toata silinta;
- sa nu uit sa fiu aproape de cei dragi si sa dau importanta cuvenita momentelor petrecute impreuna.
Cam acestea ar fi principalele idei extrase din evenimentele petrecute in 2008, iar ca sa respect traditia fiecarui an, mi-am stabilit mici obiective pentru anul curent, pentru ca la trasarea urmatoarei linii, balanta sa incline mai mult spre realizari decat spre cele esuate si lasate intr-un colt al constientului meu.
Pentru ca aceasta revenire sa nu treaca neobservata am sa o las pe Natalia sa spuna prin muzica ce am vrut sa exprim in cuvinte.
Dragostea dureaza trei ani?
Am lipsit doua saptamani de pe blog, pentru ca simteam nevoia unei mici vacante, daca se poate numi asa. Chiar daca exista persoane ce nu ma pot suporta si ar vrea sa nu mai auda de mine, cum am mai spus si intr-un alt articol, am sa trec pur si simplu peste aceste dorinte ale lor si am sa-mi vad in continuare de treaba. Pana la urma cine nu vrea sa citeasca ce am de spus, poate foarte bine sa ocoleasca acest blog.Noutati nu am prea multe, am terminat de citit o carte re comandata de Ines si pot spune ca uneori titlul nu defineste intotdeauna continutul acelei carti, poate in cazul meu a marit suspansul, este vorba despre “Dragostea dureaza trei ani”, de Frederic Beigbeder.
Pot spune ca am o mica nemultumire in ceea ce priveste asezarea in pagina a textului si mai ales spatierea randurilor, in rest cartea se poate citi foarte usor si intr-o zi.
Este interesant faptul ca in carte poti regasi o mica listuta cu melodii ce pot fi ascultate cand suferi de inima albastra, cu mar putea afirma unii. Am sa o atasez si eu aceasta listuta pentru cei interesati.
- Paul Simon & Art Garfunkel - April Come She Will
- Cat Stevens – Trouble
- James Taylor - Something In the Way She Moves
- Joe Dassin - Et si tu n`existais pas
- Elton John - Sixty Years On şi Border Song
- R.E.M - Everybody Hurts
- Michel Berger - Quelques Mots d'Amour
- The Rolling Stones - Memory Motel
- Randy Newman - Living Without You
- The Beach Boys - Caroline No
- Ludwig van Beethoven - Sonata Kreutzer
Nu pot sa va dezvalui prea multe din firul actiunii, pentru ca nu ar avea niciun farmec sa o mai cititi, dar am sa va repet ca nu este ceea ce pare, nu e o carte educationala, gen: “Cum sa faci lucrul x”, este un roman. Imi pare rau insa ca am aflat mai tarziu ca aceasta carte face parte dintr-o trilogie care a debutat cu "Memoriile unui tanar ticnit". Romanul se foloseste insa si de putin cinism la adresa dragostei, ceea ce-l face mai interesant.
Acum am trecut la o alta carte ce se intituleaza “Atlasul norilor”, dar se pare ca vreme de doua saptamani voi renunta la ea pentru a ma concentra asupra masterului si a examenelor ce urmeaza in decembrie.
Pe final vreau sa pun o melodie ce sa insoteasca acest articol, sper eu sa va placa:
Enjoy!
Puterea obişnuinţei
Am decis să scriu un articol pentru că ieri în birou un coleg a spus ceva foarte adevărat, dar am să încep prin a vă expune mai întâi problema şi apoi o să-mi expun punctul de vedere.Se ştie faptul că înainte de prânz merge o mică gustărică, ei bine în ultimele trei zile o mică vâlvă, ei bine m-aţi prins, una puţin mai mare s-a stârnit în jurul unei mult iubite gustări, este vorba de acele feliuţe subţiri de pâine prăjită ce pot fi condimentate în nenumărate feluri. Am decis să nu le spun numele pentru că nu vreau să le fac mai multă reclamă decât trebuie. Ei bine timp de trei zile din rafturile magazinelor din apropierea locului de muncă nu le puteai găsi pentru că lipseau cu desăvârşire.
Unii au venit cu „întăriri”, pentru că ori au făcut cumpărături unde trebuie ori le-au căutat până au dat de ele. Ieri a fost o zi minunată pentru vânzătorii din zonă ce au reuşit să se aprovizioneze, 40% din cei din birou au ales drăgălaşa gustărică.
Probabil vă întrebaţi ce a spus colegul, păi a spus în felul următor: „Dacă tot aţi spus de atâtea ori că nu mai sunt X, azi m-am decis să le încerc şi eu”. Puterea obişnuinţei ne-a determinat să tot repetăm acel cuvânt în nenumărate rânduri şi uite că i-am influenţat în mod inevitabil pe cei din jurul nostru. Acest lucru mi-a readus aminte şi de cei de la Pasărea Colibri, am ataşat mai jos clipul audio şi am să vă rog să-l ascultaţi:
Oare nu e adevărat că atunci când ne obişnuim cu un anumit lucru ne ieşim din mână când realizăm că nu-l mai avem? Eu zic că da, pentru că indiferent cât de mic sau insignifiant li s-ar părea celor din jur acel lucru, pierderea lui te poate da de multe ori peste cap.
Acum că am spus acest lucru mi-am amintit de un filmuleţ pe care l-am văzut atât la cursul de Management cât şi la Gestiune Hotelieră şi care reflectă întocmai ce vreau eu să subliniez. Pun partea întâi pentru că mi se pare că este cea mai relevantă. Dacă vreţi să-l vedeţi în întregime vă spun că se numeşte „Modern Times”, iar pe You Tube îl găsiţi împarţit în 9 "bucăţele".
Enjoy!
Lupta se dă între Elvila şi Praktiker
Acum ceva timp am găsit în faţa uşii un catalog al celor de la Praktiker prima imagine ce mi-a venit în memorie a fost un catalog de la Romstal. Da, tocmai pentru că Monoranu a scris la un moment dat un articol cu privire cu privire la acest tip de cataloage. Cert e că nu numai cei de la Romstal sunt lipsiţi de inspiraţie, în clasament urmează cei de la Practiker şi cei de la Elvila, care au adoptat aceiaşi modalitate de a-şi promova imaginea. Martore îmi sunt cele două poze:
La scurt timp după cei de la Practiker, au urmat cei de la Elvila, care pe lângă eventualul catalog au mai adăugat şi un flyer, nu de alta dar poate nu pricepi destul de bine mesajul emis.
Sunt cam acidă în azi, dar în acelaşi timp trebuie să dau Cezarului ce este al Cezarului. Praktiker a adaptat oarecum această strategie şi a personalizat-o, de ce spun asta, păi hai să vedem poza şi comentăm după:
Au personalizat sacoşica în care se afla catalogul. Unii ar putea spun că forţează mâna consumatorului şi acesta poate renunţa la ei, dar eu cred că nu puteau găsi o modalitate mai bună de a-şi recupera bănuţii investiţi în această campanie. Păi ce modalitate mai bună decât să te foloseşti de un posibil client pentru a te promova, automat mesajul este văzut şi perceput de un alt potenţial consumator, iar acest lucru este întărit de folosirea următoarei expresii: „eu am fost la”. După modelul să moară şi capra vecinului, uite că această campanie s-ar putea să le aducă noi clienţi.
Aştept părerile voastre.
Cine stă pe rămurică?
Cum cine? Păi nu stă nimeni momentan pe rămurică, doar că în ultimul timp un frumos cuplu de guguştiuci sau de porumbei sălbatici (depinde de sursa pe care o consulţi) a decis să-şi făcă un cuibuşor între aerisirea de la hotă şi cea de la centrală. Nu am scris despre asta până acum pentru că am zis că e ceva cât se poate de normal, numai că de trei ani aceste micuţe şi drăgălaşe creaturi ne-au ales ca şi protectori.
Acum e mult pre frig şi au renunţat la cuibuşor, dar acum ceva vreme ne acomodam unii cu alţii pentru că eu mă speriam de zgomotul produs de ei, iar ei se uitau curioşi atunci când îmi făceam apariţia pe balcon.
Relaţia mea cu această specie, ca să spun aşa, îşi are rădăcini bine înfipte în memoria mea, pentru că atunci când eram şi eu mai mititică şi mai pitică am salvat un guguştiuc ce căzuse sărăcuţul după o piatră, iar o mâţă răutăcioasă îi făcea ochi dulci. Apoi acum patru ani ne-am trezit că pe balcon se zbătea un alt guguştiuc, nu vedea el bine geamul şi tot dădea să iasă, aşa că mi-am pus o pereche sănătoasă de mănuşi şi l-am prins, pentru ca mai apoi să-l eliberez pe acest sufleţel.
Am apucat să fac câteva poze, înainte de a-şi părăsi cuibuşorul de nebunii:
Acum e mult pre frig şi au renunţat la cuibuşor, dar acum ceva vreme ne acomodam unii cu alţii pentru că eu mă speriam de zgomotul produs de ei, iar ei se uitau curioşi atunci când îmi făceam apariţia pe balcon.
Relaţia mea cu această specie, ca să spun aşa, îşi are rădăcini bine înfipte în memoria mea, pentru că atunci când eram şi eu mai mititică şi mai pitică am salvat un guguştiuc ce căzuse sărăcuţul după o piatră, iar o mâţă răutăcioasă îi făcea ochi dulci. Apoi acum patru ani ne-am trezit că pe balcon se zbătea un alt guguştiuc, nu vedea el bine geamul şi tot dădea să iasă, aşa că mi-am pus o pereche sănătoasă de mănuşi şi l-am prins, pentru ca mai apoi să-l eliberez pe acest sufleţel.
Am apucat să fac câteva poze, înainte de a-şi părăsi cuibuşorul de nebunii:
Uitam să vă mai spun despre un porumbel maro ce în vacanţă îm dădea trezirea. Venea şmecherul la geamul de la baie să nu-l tragă curentul şi-mi tot cânta până când mă trezea. Dacă cei care au curte au un ceas mai viu colorat şi anume: cocoşul. Eu îl aveam pe al meu în miniatură.Sper că v-a plăcut această scurtă povestioară şi vă mai aştept pe la mine!
Toate indiciile duc spre LOOX N100 de la Fujitsu
Cum bine spune şi titlul astăzi o să vorbim despre cel mai bun prieten al şoferului la ora actuală şi anume Gps. Spun asta pentru că momentan am unul şi m-a scos de mai multe ori din încurcătură, este adevărat că azi poate părea mai bătrior, dar am găsit unul care pur şi simplu mi-a luat ochii.
Este vorba despre LOOX N100 de la Fujitsu Siemens, unul dintre cei mai noi membrii ai familiei. Din câte se pare Garmin şi Magellan trebuie să-şi facă cu adevărat griji dacă până acum dominau piaţa.
Înainte de a vă spune mai multe şi a-l analiza, am să trec în revista specificaţiile tehnice:
Este vorba despre LOOX N100 de la Fujitsu Siemens, unul dintre cei mai noi membrii ai familiei. Din câte se pare Garmin şi Magellan trebuie să-şi facă cu adevărat griji dacă până acum dominau piaţa.
Înainte de a vă spune mai multe şi a-l analiza, am să trec în revista specificaţiile tehnice:
Tip procesor: Samsung
Frecvenţă procesor: 300 MhzMemorie
Memorie interna: RAM 64MB; Flash 2GB
Slot Card: Da
Tip Card: MiniSD Display
Tip display: TFT
Număr de culori: 65.536
Diagonala display: 2.8" Rezolutie display240 x 320
Conectivitate: GPSS iRFStar III; USBMini-USB 1.1
Sistem de operare: Windows CE 5.0 Core Version
Audiojack audio: 3.5mm
Software inclus: Mobile Navigator 6
Tip baterieLi-Ion, 1150 mAh
Dimensiuni (L x W x H)89 x 62 x 16
Greutate110g
Player Video
Player imagini (BMP, JPEG, GIF)
Acuma să vedem ce zic cei ce au deja unul. Se pare că unul din punctele lui tari programul alături de care este însoţit, grafica fiind excelentă, mai ales că principalele puncte de interes ies în evidenţă într-un mod plăcut. Aspectul său îl face plăcut de utilizat şi atunci când faci o simplă plimbare pe jos. N100 are însă şi nenumărate posibilităţi multimedia.
Partea supăratoare pentru unii ar putea fi mărimea, pentru că, zic ei, l-ar face mai greu de utilizat în maşină. Nu ştiu cât de mult te ajută să vezi harta în timp ce conduci având în vedere că primeşti anumite indicaţii la timp. Acum rămâne la atitudinea fiecărui, mie pur şi simplu mi se pare adorabil.
Oricum e mult mai bun decât Marcel. Cei ce deţin un Mio Pocket PC ştiu despre ce vorbesc.
Acuma nu-mi rămâne decât să mă gândesc cum să fac să-l pot achiziţiona, dar până atunci totuşi am să ataşez un clip de prezentare al drăgălaşului Gps :
O altă părere despre master
Bine v-a regăsit!Ştiu că săptămâna asta am trecut printr-o stare ce unii ar putea s-o numească logaritm natural sau mult mai simplu: lene. Adevărul este că nu prea m-am simţit în elementul meu şi mai tot timpul preferam să fac ceva relaxant care să nu-mi solicite prea mult atenţia. Destul oricum cu acest subiect plicticos, altceva aveam în minte să vă spun şi anume: cum a fost prima zi de master.
Mulţi dintre noi spun că prima impresie contează şi cum nu sunt aici să vând gogoşi nimănui, am să vă mărturisesc că prima impresie a fost excepţională. Ştiu că o să existe măcar o persoană ce va ridica sprânceana şi se va uita ironic peste aceste rânduri, dar cu "greu" am să reuşesc să trec şi peste asta. De ce spun că prima zi a fost una excepţională? În primul rând se dicută la un alt nivel, acum eşti văzut ca un om cu mai multe cunoştinţe, care are măcar o bănuială despre disciplina studiată şi la formarea căruia au contribuit anumiţi profesori, fie ei buni sau răi.
Masterul nu constă, nu are la bază aceleaşi principii pe care le-a avut facultatea în cei patru sau trei ani. Acum se presupune că fiecare participant la această formă de învăţământ ştie ce vrea de la viaţă şi poate mai mult, ştie unde vrea să ajungă şi prin ce modalităţi o va face (aici mă refer la master). Realitatea însă e cu totul alta, pentru că există patru tipologii de studenţi la master:
- Cei ce ştiu ce vor şi mai ales pe ce vor să-şi aprofundeze cunoştinţele. Au un singur scop, acela de a pleca cu ceva în cap de pe urma acestor studii.
- Cei care fac masterul oricum. Nu contează faptul că tu la bază ai o formare cu totul diferită faţă de cea ce ai vrut să studiezi la master. Am să fac o scurtă atenţionare pentru că aici nu este vorba despre cei care spre exemplu au terminat marketing şi fac spre exemplu contabilitate sau comerţ, pentru că sunt de părere că un specialist ar trebuii să vadă măcar 1 m în faţa sa. De ce? Păi se presupune că toate compartimentel colaborează între ele, iar atunci tu vei înţelege informaţiile venite din alt compartiment. Cum un contabil nu va înţelege niciodată de ce marketingul nu se limitează doar la o sumă de bani, nici omul de marketing nu va înţelege colegul ce va ţine cu dinţii de limitarea cheltuielilor.(sincer asta am prealuat-o de sambata trecuta de la profesorul de marketing)
- Cei care au absolvit trei ani de studii şi care în mod automat vor urma şi un master.
- Ultima, dar nu cea din urmă, cei ce se lasă dus de valul creat de presă. Acel zvon cum că pretenţiile angajatorilor se vor mării, iar majoritatea vor fi daţi afară pentru că nu aceste studii. Această ultimă categorie mai poate fi numită şi:"hai să minţim poporul cu televizorul" sau "spiritul de turmă".
Mi-a plăcut maniera profesorilor de a aborda discuţiile, studenţii şi nu în ultimul rând am asistat la expunerea unor anumite exemple elocvente, astfel încât toţi cei prezenţi să înţeleagă. S-a discutat despre celebrul caz al celor de la P&G, Danone şi alţii.
Nu pot să spun decât că îmi place această nouă cale spre care păşesc, e o nouă etapă şi sper să-i fac faţă cu succes.
Vă urez un sfârşit de săptămână plăcut şi vă dedic o frumoasă melodie:
Melodii ce mă fac să zâmbesc
Inspirată fiind de recentul articol a lui Claudiu mi-am zis că aş putea scrie şi eu despre mai noua mea pasiune pentru clasicele melodii, pe care sunt sigură că mulţi dintre voi le ştiţi, în variante mai noi sau nu.
Prima se intitulează Hit the road Jack! şi este interpretată de Ray Charles. Mereu când o ascult îmi vine un chef nebun de zbenguială şi parcă nu mai am stare.
Cea de-a doua mi-a făcut plăcere să o reascult la ultima nuntă pe la care am fost, iar dacă la prima era zbenguială în stare pură, acum vine jocul de glezne şi genunchi. Ţineţi minte că în serialul Ally McBeal interpreţii aveau câte o melodie când se simţeau mai bine? Ei, pe lângă celebra melodie cu I feel good, aceasta se potriveşte şi ea de minune şi este vorba de Chubby Checker - Let's Twist Again.
Pe mulţi dintre voi nu o să vă mire ultima alegere din top 3. Cine nu putea să lipsească? Păi faimosul Elvis Presley cu al lui Hound Dog. Este o melodie de bâţâială maximă şi de adus zâmbetul pe buze.
Am să vă rog să numiţi şi voi măcar trei dintre melodiile preferate, care vă induc o stare de bine şi un zâmbet până la urechi.
Smile as frequently as you can!
Origami - pasiune sau artă?
Acest nou articol s-a născut mai mult din curiozitatea unuia dintre voi, cititorii mei şi de ce să nu recunosc că şi din dorinţa mea de a şti cât mai multe despre această artă, pentru că asta este până la urmă.
Despre origami este vorba. Practic definiţia ar fi următoarea: "origami (din japoneză - origami, hârtie pliată) constituie arta plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsufleţite sau forme decorative abstracte".
Începând cu aproximativ secolul întâi al erei noastre, momentul când se presupune că a fost inventată hârtia în China, oamenii acelor meleaguri au îndoit hârtia în diferite forme şi scopuri. Chinezii au realizat câteva modele simple de pliere a hârtiei, unele dintre ele păstrându-se până azi. Tradiţia atribuie importarea hârtiei, pentru prima dată în Japonia, unui călugăr coreean, în anul 610, dar este posibil ca hârtia să fi fost produsă în Japonia dinainte. Fiecare regiune şi-a dezvoltat tehnica sa proprie de prelucrare a hârtiei, de unde şi multele întrebuinţări pe care le avea hârtia în Japonia: din hârtie se confecţionau paravane, pereţi despărţitori glisanţi, lanterne, batiste, evantaie.
Acum nu am să vă dezvălui toate secretele lui, ci doar am să vă îndrept spre două surse, ce tratează acest subiect mult mai bine ca mine: primul şi cel de-al doilea.
Se spune că cei mici fac în grădiniţele din Japonia asemenea minunăţii. Îmi amintesc că în liceu un coleg de clasă a făcut câţiva trandafiri din şerveţele şi printre fetele ce au primit acest drăgălaş cadou mă aflam şi eu. Tare frumos a mai fost...
Cercetând am dat peste filmuleţe foarte interesate, am ales însă două, unul mai "uşor" şi unul pentru cei ce ştiu cam în ce constă treaba:
- Trandafir din hârtie
2. O lebădă din hârtie
Pare greu la prima vedere şi adevărul este că trebuie să dai dovadă de răbdare şi atenţie, dar rezultatul zic eu merită orice efort.
Ataşez şi frumoasă melodie pentru a definitiva acest scurt moment artistic:
Sper din tot sufletul să vă placă.
Enjoy!
Aventuri în maxi-taxi
Am să enumer câteva situaţii în care te poţi afla în mijlocul de transport amintit în titlu aşa cum le văd eu.1. În primul rând în maxi-taxi vei fi norocos dacă vei găsi un loc liber, dacă nu poţi risca să ajungi la destinaţia finală stând tot în picioare. Mai rău e să cazi din maxi, cum era să păţească colega mea când eram îm drum spre cartierul Dacia, din Iaşi, brusc se deschisese uşa din spate şi era să o pierd. Nu ştiu cum mai este situaţia acum în Iaşi, dar pe când mă perindam prin el ştiu că şoferii aveau impresia că transportă cartofi nu oameni şi umpleau până la refuz mijloacele de transport.
2. Poţi risca să vezi cele mai ciudate cupluri de pe faţa Terrei. Vestitul cuplu batic, care la fiecare biserică pe lângă trec fac semnul crucii, sau poţi vedea cuplul, în care ea e tăcută şi el e un bădaran şi jumătate. Acesta din urmă nu pierde nicio domnişoară din ochi şi culmea îi mai arată şi consoartei formele trecătoarelor.
3. Fete de gimnaziu şi de liceu care au un nou cuvânt în vocabular de care par fi foarte mândre "făi". Acesta din urmă se foloseşte în orice împrejurare, înlocuind "fă", "fa" sau "fată". Este noua modă, pe care sinceră să fiu nu am să o pot înţelege şi nici nu cred că am să vreau vreodată.
Aceste sunt principalele întâmplări, pentru că există o multitudine de asemenea fel, dar am vrut să culeg întâmplări şi de la voi, cititorii mei.
Sper să vă smulgă un zâmbet cele câteva întâmplări enumerate.
Enjoy!
BRD se reinventeaza cu ajutorul a trei mari sportivi
Concurenţa din ce în ce mai mare din sistemul financiar-bancar şi lupta tot mai aprigă pentru o felie cât mai mare din piaţă încep să determine băncile să apeleze şi la alte metode de promovare şi comunicare pentru a administra un cont în plus.
BRD dă dovadă încă o dată de o bună strategie şi investeşte într-o nouă campanie de imagine. Cei ce se ocupă de acest lucru se numesc ADDV Euro RSCG, susţinută la nivel naţional, pe TV şi presă.
Protagoniştii campaniei sunt cei trei mari sportivi români: Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi, fiecare dintre aceştia fiind eroul unui spot TV. După cum urmeayă am să le ataşez pe toate trei:
Ştim că nu este prima oară când aceştia ajută imaginea unei bănci pentru BRD, după ce în prealabil cardurile cu cei trei s-au vândut ca pâinea caldă.
Angenţia publicitară nu se dezminte şi introduce mici nuanţe comice, dar ideea principală la care se referă este că şi tu un simplu client poţi avea parte de un asemenea tratament.
Important este ca cei ce au demarat această campanie să conştientizeze că schimbarea trebuie să se resimtă şi în atitudinea personalului BRD, pentru că altfel sunt bani aruncaţi pe fereastră.
Le urez succes celor de la ADDV Euro RSCG în acest nou proiect!
Rexona feat. Gabriella Cilmi
Pun noul spot Rexona:
Melodia face parte de pe albumul intitulat Lessons to Be Learned (2008) şi se pare că este numită „Noua Amy Winehouse” de către presa din Regatul Unit.
Am să caut şi eu albumul să văd cum sunt celelalte melodii.
Pate Bucegi - Mama ştie...
După atât suspans creat în legătură cu continuitatea mărcii Bucegi de la Scandia, uite că realizările depăşesc aşteptările. După ideea că Scandia merge mai mult pe tradiţii, au revenit la sentimente mai aproape de sufletul românului. De ce zic asta? Păi se ştie că am rămas cu sechele de la Revoluţie şi că preţuim valoarea mai mult decât orice şi unde mai pui că expresia "a pune bani la ciorap" nu ne e străină.
Am să pun primul spot, în care cei de la Bucegi au vrut să-şi apropie consumatorii, emiţând mai degrabă un mesaj emoţional prin care au vrut să sublinieze că înafară de bunătatea produsului finit au mai adăugat un plus şi anume preţul. Este accesibil şi cred că la ora actuală în familiile din România este unul dintre lucrurile primordiale.
Am să pun primul spot, în care cei de la Bucegi au vrut să-şi apropie consumatorii, emiţând mai degrabă un mesaj emoţional prin care au vrut să sublinieze că înafară de bunătatea produsului finit au mai adăugat un plus şi anume preţul. Este accesibil şi cred că la ora actuală în familiile din România este unul dintre lucrurile primordiale.
Acum am să pun şi al doilea spot:
L-aţi văzut, da? Vă aminteţi de ceva auzind aceste cuvinte?
"Eu sunt Dănuţ...ea e mămica..dacă vreau pot să ud şi canapeaua, mama nu se supără" sau poate dacă vedeţi clipul de mai jos?
Eu cred că merg pe drumul cel bun, însă sper să nu facă x episoade ca celebra brânzică, care-i face pe toţi băieţii din jurul tău să leşine.
O să spuneţi că sunt cârcotaşă pentru că îi caut de orice chichiţă, dar nu e aşa. Am memoria bună încă şi ştiu să deosebesc o adaptare bună faţă de una proastă.
Acum ca să vă mai descreţesc frunţile, luaţi şi priviţi frumos clip cu tătici:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
