BRD se reinventeaza cu ajutorul a trei mari sportivi

Concurenţa din ce în ce mai mare din sistemul financiar-bancar şi lupta tot mai aprigă pentru o felie cât mai mare din piaţă încep să determine băncile să apeleze şi la alte metode de promovare şi comunicare pentru a administra un cont în plus.
BRD dă dovadă încă o dată de o bună strategie şi investeşte într-o nouă campanie de imagine. Cei ce se ocupă de acest lucru se numesc ADDV Euro RSCG, susţinută la nivel naţional, pe TV şi presă.
Protagoniştii campaniei sunt cei trei mari sportivi români: Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi, fiecare dintre aceştia fiind eroul unui spot TV. După cum urmeayă am să le ataşez pe toate trei:








Ştim că nu este prima oară când aceştia ajută imaginea unei bănci pentru BRD, după ce în prealabil cardurile cu cei trei s-au vândut ca pâinea caldă.
Angenţia publicitară nu se dezminte şi introduce mici nuanţe comice, dar ideea principală la care se referă este că şi tu un simplu client poţi avea parte de un asemenea tratament.
Important este ca cei ce au demarat această campanie să conştientizeze că schimbarea trebuie să se resimtă şi în atitudinea personalului BRD, pentru că altfel sunt bani aruncaţi pe fereastră.
Le urez succes celor de la ADDV Euro RSCG în acest nou proiect!

Niciun comentariu: