Dragoste de munte

Nu e nimic mai frumos decât să petreci un sfârşit de săptămână la munte şi deşi sunt conştientă că mă simt în elementul meu în apă, în momentul în care ajung la munte şi-mi umplu plămânii cu acel aer proaspăt, mă simt de parcă aş plutii.
Ce poate fi mai frumos decât veşnicul miros de brad, de munţii împodobiţi cu verdeţă? După părerea mea, nimic nu poate egala această senzaţie.
Ţin minte că atunci când eram micuţă făceam nenumărate drumeţii cu bunicii mei. Cel mai mult mi-a plăcut cea făcută la Piatra Craiului, iubitorii de munte ştiu de ce. N-am să uit faptul că era să mă cam rătacesc şi să mă întâlnesc cu ursul, pentru că-mi era gândul la frăguţe, noroc de bunicul că altfel mă întâlneam cu Moş Martin.
Îmi place la nebunie mirosul lemnelor de brad pregătite pentru grătărel. Stelele parcă apar mai târziu când eşti la munte, caşcaveaua e mai bună, iar văcuţele sunt mai simpatice.
Apa râului pare mai curată ca niciodată, iar susurul său nu a fost niciodată mai relaxant, libelule ţi se agaţă de păr, florile sunt mai viu colorate, iar liniştea este odihnitore.
Pun şi nişte poze:


În concluzie vrea să vă spun: mamă ce bine mai e la munte!!!!

P.S.: Am uitat de melodie :D



2 comentarii:

Claudiu M.B. spunea...

ORICAND e bine la munte....:(((...Vreau si eu....

Ioana spunea...

Ca bine zici :)