Povestea pantofiorilor

Într-o frumoasă zi de vară am decis să merg pe vechile alei ale oraşului în scopul de a vedea ce pantofi frumoşi pentru inimioara mea au mai apărut, dar mai întâi de toate vreau să precizez că aceste minunate creaţii sunt mereu necesare unei fete. Oricât de mulţi papucei, balerini sau săndăluţe am avea, niciodată, dar niciodată nu ne vor ajunge, pentru că indiferent dacă-i vedem într-o vitrină sau într-un material publicitar, parcă ne-am dori mereu să avem din ce în ce mai mulţi.
În cazul în care din pură întâmplare suntem însoţite de cineva ce doreşte să ne inhibe această dorinţă, acesta va fi ignorat sau i se vor aduce atât de multe argumente PRO în favoarea pantofiorilor încât nu va putea refuza acel zâmbet care ar îmuia şi o piatră. Argumentele au fost şi vor fi unul din punctele tari ale femeilor, mai ales când vor cu tot dinandinsul un anumit lucru. Poate că pantoful mov, galben, verde nu-i încântă pe mulţi, dar pentru noi sunt acel element ce ne fac ochii să sclipească, orice dificultate am întâmpina, mereu vom putea spune: „...şi când mă gândesc că i-aş putea asorta cu bluza X”, iar acest lucru nu va putea fi cu uşurinţă contrazis.
Am ajuns să-mi iubesc foarte mult pantofii, fie ei albaştrii, roşii sau negrii. Indiferent de culoare sau textură, unii pot ajunge să te facă să te simţi ca şi cum ai călca pe nori, e o senzaţie unică, în plus un picior bine „îmbrăcat” va emana întotdeauna „secs appeal”.
Introducerea de mai sus am făcut-o cu scopul de a vă povesti o mică întâmplare amuzantă. După cum vă spuneam eram în centru şi am decis să intru într-un magazin să văd şi eu ce modele noi mai au, numai că elanul mi-a fost tăiat încă de la primii cinci paşi:

- Vă pot ajuta cu ceva?
- Păi aş fi vrut să mă uit.
- Ne pare rău, dar nu avem nici o pereche de pantofi expusă în interiorul magazinului. Puteţi să-i admiraţi în vitrină şi apoi veniţi să-mi spuneţi modelul şi mărimea.
- Vă mulţumesc frumos!

Am avut o senzaţie ciudată în primele zece secunde, apoi am căscat bine ochii şi am admirat vitrina şi am şi făcut o poză:


Întrebarea care îmi venea constant în minte era: „Cum să-i spun? Îmi place acela cu zorzoane, acela cu floricele sau acela cu pietricele?”. Pentru că oricât de indignată eram în sinea mea, nu am văzut un cartonaş care să indice modelul ca să pot indica pantoful ce-mi place. Oare cât de bună trebuia să fie descrierea astfel încât doamna să nu fie nevoită să iasă mereu pentru a vedea modelul?
Totuşi pentru mine a rămas o enigmă şi nici acuma nu-mi pot da seama cât de bine funcţionează acel magazin.

Povestioara nu merge bine fără o melodie asortată.



Niciun comentariu: