O frumoasă zi de duminică

O zi de dumnică nu poate decât să mă facă să mă destind şi să-mi adun gândurile. O mie de momente îmi trec acum prin cap, de la gândul că mai este puţin şi voi atinge apa mării, mă voi răsfăţa cu firele de nisip ce-mi vor trece printre degete….iubesc marea şi tot ce ea reprezintă, adică libertate, independenţă şi mai ales spirit rebel.
Ce-i mai frumos oare? Să simţi cum razele soarelui îţi mângâie trupul în timp ce tu desenezi pe nisip cu degetele o nouă formă ce-ţi readuce zâmbetul pe buze sau să te duci în apa mării să simţi căldura ce te înconjoară şi vântul ce-ţi modelează uşor părul. Nu ştiu să înnot dar aş sta cu orele în apă numai pentru simplu fapt că ador apa, nebunie poate pentru că sunt zodie de foc, dar o explicaţie poate fii găsită întotdeauna: poate îmi place pentru că mă linişteşte şi-mi redă acel echilibru. Nu am să ştiu niciodată cu exactitate de ce iubesc aşa mult apa, dar nici nu o să mă gândesc îndelung la această stare, am să fac exact ca cei de la Beatles, am să spun „let it be”.
Pentru cititorii mei am un clip care cel puţin pe mine nu mă lasă să stau pe scaun, îmi vine să dansez instantaneu, sper să aibă aceiaşi efect asupra voastră.





Un cântec mai vechi spunea...margarete pentru fete, nu am margarete, dar vă dau în dar o altă floricică frumoasă foc.





Pentru băieţi nu am scaieţi ci numai gânduri bune. (nu vă gândiţi la prostii)



Să aveti o duminică plină de momente frumoase alături de persoanele care vă înconjoară!

Un comentariu:

Claudiu M.B. spunea...

Zilele de duminica sunt foarte frumoase daca le petreci alaturi de cine itzi face placere....:)