Ne iau peste picior sau doar susţin echipa?

Joia trecută am primit o nouă ştire pe e-mail referitoare la anumite spoturi pe care cei de la Toyota (în calitatea lor de susţinător al echipei Franţei), mai multe puteţi citi aici.
Primul face referire la România:




Am sezizat anumite aspecte super haioase: în primul rând maşina de culoare galbenă pare a fi un Peugeot (sper să nu mă înşel), cu număr de Bulgaria pe care s-au chinuit să lipească un abţibild în culorile României.
Al doilea face referire la Italia:




Iar ultimul la Olanda:




Din câte am înţeles mai este unul, dar vă las pe voi să-l căutaţi. Nu ştiu în schimb dacă aţi sesizat dar maşina parcă se învârte diferit de la un spot la altul. Iar tipul e super amuzant, poate Franţa nu mai repetă acţiunile războinice (de asta spune tipul: „Je rien fait”).
Mie aceste spoturi mi se par distractive. O să vă întrebaţi poate şi de ce tocmai Toyota este susţinătorul echipei Franţei? Păi pentru că cea mai mare fabrică a producătorului se află pe teritoriul acestei ţări.
Saatchi&Saatchi au făcut o treabă bună cu aceste spoturi. Oare au preluat ideea de la cei ce au parodiat Citroen în spotul „Get real” al celor de la Chevrolet?
Puteţi să citiţi şi pe blogul lui Marius Sescu mai multe.
Oricum vroiam să subliniez următoarea idee: HAI ROMÂNIA!!!!!

Niciun comentariu: