Salutare tuturor!
Acum 2 ani
Atlasul norilor
Pentru ca a sosit timpul sa ne relaxam, va propun o noua carte pe care am terminat sa o citesc acum cateva saptamani bune. „Atlasul norilor” este o minunatie de carte ce imbina la un loc sase povestiri captivante. Chintesenta consta in faptul ca de fiecare data cand esti prins si vrei sa afli cat mai multe, curiozitatea ti-e alimentata de o noua poveste. Cert e ca de la primele pagini ale jurnalului lui Adam Ewing, „Jurnalul din Pacific al lui Adam Ewing”, la povestile de tip science fiction cu roboti ce imita cat mai bine fiinta umana, toata cartea te tine cu sufletul la gura.Cea de-a doua poveste iti infatiseaza destinul unui compozitor prin intermediul unor scrisori. Un muzician ce încearcă să-şi inspire maestrul în scopuri nu tocmai nobile, dar veti descoperii mai tarziu ca tocmai aceasta poveste da chiar titlul cartii.
Una dintre povestile ce m-a tinut cu sufletul la gura este cea a jurnalistei Luisa Rey. O eroina a zilelor noastre ce incearca din rasputeri sa ne salveze de la dezastru nuclear.
Mie una acest roman mi-a readus in minte nuvela fantastica a lu Mircea Eliade, “La tiganci”, de imbinare magistrala a povestilor printr-un sigur element cheie, lasand totodata frau liber imaginatiei cititorului. Spuneam ca cititul acestei carti poate naste pasiuni in ceea ce priveste dragostea de carte si pentru a exemplifica am sa introduc un scurt fragment din acest minunat roman: “Mama spunea ca evadarea nu te duce niciodata decat pana la cartea urmatoare...Cartile nu-ti ofera o evadare autentica, dar iti pot impiedica mintea sa se macine pana nu mai ramane nimic din ea.”
Nu mai ramane decat sa va urez sa petreceti cat mai multe momente minunate alaturi de aceasta carte deosebita, iar pentru a crea atmosfera necesara am sa atasez articolului o frumoasa piesa:
Filmul de sambata seara (2)
Astazi va propun un film ce se afla la granita dintre comedie si drama. Filmul se intituleaza "Marley & Me", iar Owen Wilson si Jeniffer Aniston sunt capul de afis, acesta fiind bazat pe romanul autobiografic omonim al jurnalistului american John Grogan de la Philadelphia Inquirer. Un film despre un cuplu de tineri casatoriti, pentru care viitorul le rezerva cateva surprize, una dintre ele fiind chiar Marley.
Marley este un pui de labrador auriu care tinde sa le reorganizeze viata celor doi, dand peste cap toate miturile catelusilor cuminti. Desi Jennifer trebuia sa aiba grija de noul membru al familiei, John sfarseste prin a-i purta de grija, numai ca ce cei doi afla in cele din urma ca Marley este o pacoste adorabila . Pana si cel mai conservator dresor de caini realizeaza ca nu-i poate face fata. Ceea ce este important este ca micutul patruped le este alaturi si in momentele de criza si se dovedeste a fi un bun companion in orice situatie, garnisindu-le viata.
Nu vreau sa dau prea mult din casa, asa ca am sa va las sa descoperiti singurei deznodamantul. Ceea ce este important este faptul ca nu va puteti uita la acest film sigurei, ci cu cei dragi sufletelului vostru.
Poftiti de vedeti frumos trailer:
Poteci intersectate de ganduri
Aseara, impinsa fiind de vremea de afara si mai ales de atmosfera incarcata, am reusit sa vin exact in momentul in care emisiunea lui Robert Turcescu a inceput, avand-o ca invitata pe Marie Rose Mociornita. Un personaj controversat, cu o istorie absolut remarcanta, pe care va invit sa o descoperiti si voi aici sau dand o simpla cautare pe Google. Citind articolul la care am facut referire putin mai devreme am dat peste un pasaj minunat ce poate fi o completare la cee ce vroiam sa parafrazez, si anume: "Am invatat ca totul se poate rezolva, doar moartea e finala, definitiva. Si e bine sa ai si certitudini in puterea invizibilului, a Divinitatii. Daca nu traiesti cu speranta ca legile Divinitatii guverneaza totusi viata, toata agitatia noastra in lumea asta ar parea inutila. Daca exista o sansa cat de mica ca Dumnezeu sa existe, atunci oamenii, cei care vor sa aiba cat mai mult, tot mai mult si cu orice pret, ar trebui sa stie ca telefonul mobil nu are acoperire in Iad. Patru lucruri nu sunt de vanzare in viata: sanatatea, dragostea, respectul si timpul".
Oare nu asta e scopul vietii noastre, sa descoperim de ce facem umbra Pamantului? As vrea sa cred ca fiecare dintre noi are un anumit aport in aceasta societate in care traim si ca nu trebuie sa lasam viata sa ne treaca prin fata ochilor fara macar sa schitam un gest sau sa o tragem de maneca. Modalitatile si le gaseste fiecare dupa chip si suflet, dar stau si ma gandesc cati dintre noi vor realiza ca rezultatul final este o adunare de forte, un chin al unei comunitati de oameni, poate chiar a tuturor personelor ce se invart in jurul nostru si pe care nici macar nu le cunoastem. Apropo de aceasta ajutorare reciproca, doamna Mociornita a spus aseara un fel de povata ce poate fi usor corelata acestui subiect: "Un om ajunge la o rascruce si este pus sa aleaga intre doua usi, una spre Iad si una spre Rai. Alege insa sa vada pentru prima oara Iadul, deschide usor usa si in fata lui zareste o masa mare, rotunda, pe care se aflau toate bunatatile Pamantului, insa ceea ce era ciudat consta in faptul ca oamenii ce se perindau in jurul ei erau bolnaviciosi, slabi, trasi la fata, astfel incat curiozitatea omului este starnita si decide sa se apropie de masa, realizeaza ca lingurile erau lungi si acestia nu se puteau hranii. Vazand acest lucru omul se indreapta spre cea de-a doua usa ce dadea spre Rai, o deschide si vede exact aceeasi masa, cu aceleasi linguri, numai ca oamenii ce stateau in jurul sau erau rumeni la fata si plini de viata. Surprins si totodata fara un raspuns la aceasta situatie decide sa-si intrebe insotitorul: Care este diferenta intre Iad si Rai? Pai cei din Rai au decis sa se hraneasca intre ei pentru a putea trai mai bine".
Poate sunt eu mai credula, ori mai copila, dar stau uneori si ma gandesc, eu ce las in urma mea? Totusi sunt momente in care eu insami vin cu solutia, poate e prea devreme, poate trebuie sa mai fac umbra acestui Pamant pentru a putea realiza ceva cuantificabil si totusi cred in strafundul inimii mele ca tot ceea ce facem ne defineste personalitatea, dar nu stiu cat de corecta este autoaprecierea, pot mai degraba sa spun despre o alta persoana ca a realizat un x lucru admirabil, decat sa ma refer la propria-mi persoana in acelasi context. Chiar daca ne place cateodata sa credem ca putem fi liberi de orice prejudecata sau ca suntem individualisti, tind sa cred ca vrem sa tinem capul sus cu orice pret si vrem sa ne mintim pe noi insine. Unde altundeva putem regasi caldura, daca nu acasa sau intr-un grup de prieteni, alaturi de o persoana draga. Nu suntem sortiti singuratatii, de aceea colaborarea, comunicarea si intrajutorarea sunt pietre de temelie la nivelul societatii. Totodata cred ca pentru a deveni o persoana mai buna (si aici nu ma refer la cariera, ci la spirit in sine) trebuie sa inveti sa-i ajuti pe cei din jurul tau si pe cei care-ti solicita ajutorul.
Stiu ca tot ceea ce am scris poate sa para putin idealist sau perfectionist, dar ceea ce trebuie noi sa facem este sa extragem esentialul din context si sa-l aplicam in situatii practice/reale. Nu garantez faptul ca aceea persoana care-ti solicita ajutorul la un moment dat nu vrea sa te traga pe sfoara, pentru ca dupa cum bine stim cu totii fiecare padure isi are uscaciunile si nici o situatie nu seamana cu alta. Adaptarea insasi este o functie umana pliabila contextului in care ne aflam, sa nu uitam ca pana si alte specii trec de aceasta faza pentru a putea supravietui.
Pe final am ales o frumoasa piesa pentru a incheia in cel mai frumos mod posibil acest articol:
Filmul de sambata seara
Astazi m-am decis sa va recomand un film, care pe mine una a reusit sa ma impresioneze intr-un mod placut. Este vorba de mai noul film a lui Will Smith, Seven Pounds.
Daca pana acum l-am vazut in alte impostaze, gen baiatul rau, care intotdeauna sfarseste prin a face un mare bine umanitatii sau tipul comic, care mereu te face sa razi cu lacrimi, acum Will Smith sufera o transformare radicala devenind un tip sensibil, ranit si care vrea sa lase ceva in urma sa.
Seven Pounds, a obtinut un punctaj de 8,7 pe IMDB si se afla in top 10 de cateva saptamani bune. Ben Thomas (Will Smith) este omul dispus sacrificiului pentru a putea fi impreuna cu cei dragi, realizand cata importanta acorda unor lucruri aparent importante, neglijand micile bucurii, redescopera astfel ca micile lucruri pe care le poti face pentru cei din jurul tau le poate aduce surasul pe fata si le poate reda pofta de viata.
Numele filmului este dat de aceasta cifra magica "7", tocmai datorita faptului ca viata a sapte oameni se va schimba pe tot parcursul filmului (Ken Anderson, Monica Freeman, Anne Rice, Steven Philips, Sarah Jensen, Susan si Emily).
Luand identitatea fratelui sau, Ben Thomas incearca sa faca tot ce-i sta in putinta, evitand a-si expune prea multe detalii despre viata sa, pentru a schimba sapte destine. Acesta va simti pe pielea lui, ca numai dragostea adevarata poate schimba cu adevarat un om.
Il recomand cu caldura celor care, cred eu, vor sti sa-l savurezi pana-n ultima clipa. Uitati si trailer-ul:
Il recomand cu caldura celor care, cred eu, vor sti sa-l savurezi pana-n ultima clipa. Uitati si trailer-ul:
Vizionare placuta!
Bernard the bear
A venit vremea sa va fac cunostinta cu Bernard. Cum care? Bernard bear. Prima oara cand l-am vazut a fost intr-un taxiu pe care l-am luat in drumul spre casa, observam ca este cam poznas, asa ca mi-am bagat putin nasucul in Google si am aflat mai multe despre el. Am urmarit aproape toate filmuletele de pe YouTube si mi-am dat seama, ca este un ursulet prietenos cu cei mici, prin prisma faptului ca nu vorbeste, ci mai mult face.
Am ramas placut impresionata, pentru ca dupa Mickey Mouse, Tom&Jerry si alte desene animate clasice, nu am mai vazut unul care sa-mi destinda serile, uneori si diminetile. Am incercat sa vad si eu ce-i cu fetitele PowerPuff, dar nu prea am rezistat datorita limbajului brutal pe care-l foloseau gen "tampitule", "prostule" sau cuvinte mai putin dragute (daca le pot numi asa) decat acestea.Ursuletul are chiar si o pagina web adresata lui in totalitate, de unde micutii pot lua un wallpaper sau filmulete pentru mobil.
Din cate mi-am putut da seama se pare ca mai nou si studiourile Universal si-au dat seama de potentialul lui Berny si au decis sa cumpere drepturile internationale pentru un DVD cu simpaticul ursuletul. Tin sa va spun, asa pe ultima suta de metri, ca ursuletul nu prea are par si poate fi egoist, in unele cazuri primitiv, neavand rabdare, dar un lucru este cert, este intotdeauna pus pe sotii.
Dupa articol am inserat si un filmulet cu el in speranta ca o sa va placa:
Spotul focos
Sa spunem ca esti la servici, iti faci constincios treaba, cand un spot iti rapeste pentru cateva clipe atentia. O sa va intrebati de ce? Pai respectivul spot facea referire la un eveniment recent ce s-a petrecut in Galati. Un anumit magazin a luat foc, circulatia a fost deviata, oameni au fost evacuati din locuinte s.a.m.d. Numai ca dupa ce au reusit sa-si stranga fortele si sa refaca magazinul, acestia s-au gandit sa faca putin haz de necaz cu o fraza ce suna cam asa: "...concurenta a crezut ca am luat foc...".Pai din cate am putut deslusi din presa galateana se pare ca nu un scurtcircuit nevinovat a produs accidentul, ci chiar un muc de tigara aruncat la voia intamplarii chiar de catre unul din locatarii blocului unde-si avea sediul respectivul magazin. Nu am sa caut nod in papura celor ce au facut spotul, dar totusi as incerca sa-l intreb pe responsabilul magazinului de ce preturile au crescut simtitor dupa tragicul accident. Carcotasii vor spune: pentru a recupera pierderile, insa avand in vedere ca preturile erau deja putin piperate, de ce sa fortezi mana clientilor?
Stiti de ce-mi reaminteste aceasta mica relatare? De pasarea Phoenix, de renasterea din cenusa, ma gandesc ca vor sa vina pe piata cu un nou aer, cu o noua poveste de genul, concurenta ne vrea jos, dar noi nu ne lasam atat de usor, dar pe langa aceasta noua tenta tragicomica, cred ca ar fi bine sa lucreze si la raportul pret/calitate, mai ales ca vremurile o cer, iar piata are o, oferta mai mult decat satisfacatoare in ceea ce priveste mobilierul.
Un pic tragic, un pic comic, cert e ca respectivul spot mie una mi-a atras atentia si mi-a starnit curiozitatea asupra planurilor de viitor pentru aceasta campanie. Traiesc cu speranta ca ea nu se va opri aici si ca printuri vor iesi la iveala, de ce nu, intr-un mod ce pastreaza aceiasi linie tragicomica.
Le urez succes celor ce au initiat-o si astept sa vad efectul pe care-l va avea asupra clientilor sai.
Am pus si link-ul catre articolul ce a aparut atunci in presa.
"Focul ce se socoteste stins, de multe ori arde mocnit"
Unde e zapada?
Ochii mi se plimba pe poze, fie ele ale mele, ale prietenilor sau cunoscutilor si toate-mi aduc aminte ca timpul a trecut mai repede ca niciodata si anul acesta nu am vazut zapada,nu am facut un bulgare, nu am alunecat pe gheata si cate si mai cate. Stau si ma gandesc oare sunt eu singura care-mi pun astfel de intrebari? Oare exista pitici (copilasi) ce nu au vazut zapada?
Incep sa-mi amintesc cu drag primele ninsori pe care le-am vazut, nerabdarea in a iesi cat mai repede afara pentru a fi trasa de saniuta. Inainte ca noul sediu al bancii sa fie construit, in parculet faceam oameni de zapada mari pe care ii decoram cum puteam noi mai bine, ori ma furisam in bucatarie si luam un morcov faraca mama sa ma vada, pentru ca omuletul nostru sa prinda suflet, ori ma rugam de mama ore in sir sa-mi dea o cratita de care nu mai are nevoie. Nu-l puteam lasa pe omulet fara palarie. Ceea ce conta pentru noi, cei mici, era sa avem un om de zapada frumos si trainic. Nu pot sa-mi controlez oftatul, toate aceste lucruri par atat de recente si totusi nu ma pot stapani sa intreb: unde a disparut zapada?
Unde sunt trenuletele formate din saniute de pe strada Brailei? Nu conta daca aveam destul spatiu pe straduta, noi il il faceam an de an, trenuletul era format din 4-5 saniute, iar prima saniuta trebuia sa fie neaparat cea mai mare, pentru a tine carma mai bine si pentru ca primul tipa intotdeuna "Partieeeeeeeeeeee!".
Stiu ca au trecut sarbatorile de iarna, dar parca vara fara mare nu merge, cum nici iarna fara zapada nu are nici un farmec. Stau si ma gandesc ce aiurea suna explicatia pe care ai putea sa i-o dai un copil ce te intreaba despre zapada. Ce ai putea sa-i spui? Zapada este doar la munte? Suna total aiurea.
Sper ca nu v-am intristat prea tare, dar as da timpul inapoi pentru o bulgareala si pentru a revedea acea sclipire din ochii copiilor fascinati de zapada.
Chiar daca Craciunul a trecut, colinda nu se demodeaza niciodata, poate doar reface sufletelul inghetat, toate acestea insotite de un ceai fierbinte sper sa va incalzesca inimile.
Un nou inceput
Un nou inceput de an, o noua lumina s-a abatut asupra destinului meu, dand o noua culoare. Ce culoare? Pai nu stiu daca o pot exprima inca in cuvinte, cert e ca am cam tras chiulul din blogosfera si promit sa revin in forta cat de curand.
Vreau sa fac o mica listuta, ca si cum as trage o linie asupra timpului ce a trecut, realizand ce am invatat:
- in primul rand am redescoperit acea bucurie de a rasfoi paginile unor carti, stand cu sufletul la gura si sperand ca pana la urma lucrurile sa se sfarseasca cu bine;
- am descoperit ca as putea sa nu mai cred intr-o lume ce ar putea sa se schimbe (dar uneori sunt mult prea capoasa, asa ca-mi ignor propriile ganduri);
- micile bucurii de a savura clipele acelea, care nu demult mi se pareau obisnuite si le treceam prea repede cu vederea;
- relaxarea pe care o poti resimti atunci cand vizionezi un film si mai ales starea de bine pe care ti-o pot transmite;
- munca in echipa e mult mai productiva, atunci cand toti membrii sai isi dau toata silinta;
- sa nu uit sa fiu aproape de cei dragi si sa dau importanta cuvenita momentelor petrecute impreuna.
Cam acestea ar fi principalele idei extrase din evenimentele petrecute in 2008, iar ca sa respect traditia fiecarui an, mi-am stabilit mici obiective pentru anul curent, pentru ca la trasarea urmatoarei linii, balanta sa incline mai mult spre realizari decat spre cele esuate si lasate intr-un colt al constientului meu.
Pentru ca aceasta revenire sa nu treaca neobservata am sa o las pe Natalia sa spuna prin muzica ce am vrut sa exprim in cuvinte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
