Maşina de polţie a cărei sirenă cântă 50 Cent
iul
28
2011
COM
Mi se pare mai mult amuzant decât eficient, dar ce să-i faci dacă sunt mulţi fani 50 Cent?
Sper că v-am mai descreţit frunţile.
Zi bună!
Cu drag,
Ioana
Reîntâlniri nostalgice
iul
27
2011
COM

M-am îmbrăcat repede repede şi am fugit spre locul de întâlnire, iar paşii noştri s-au îndreptat spre o delicioasă îngheţăţică. Ce putea fi mai bun pe vremea asta caniculară?
Am vorbit despre vrute şi nevrute şi inevitabil ne-am dat seama că timpul a trecut repede, iar noi am trecut prin diverse etape. Mulţumite ambele de situaţia actuală am evaluat oportunităţile şi am depănat amintiri. Unele dureroase pentru că au fost etape când ni s-a tăiat craca de sub picioare, dar am reuşit întotdeauna să aterizăm cu piciorele pe pământ, să ne ştergem praful de pe faţă şi mai ales să ne îndreptăm spre noi orizonturi.
Mi-am dat seama că unele persoane o să spună mereu povestea lor fără a lăsa dreptul al replică (da vorbesc despre bârfă şi râcă) iar lucrurile nu pot fi lămurite în lipsă, tocmai de accea am pus cap la cap informaţiile şi-am ajuns la aceiaşi concluzie: FĂRĂ INTERMEDIARI!!! Mai bine o discuţie face to face.
Timpul a trecut foarte repede şi-am fost nevoite să ne luăm rămas bun, nu înainte de a ne promite că ne von auzi în curând. Abia aştept următoarea revedere.
Numai că micile întrevederi nu se terminau aici, marţi am revăzut o fostă colegă şi prietenă în acelaşi timp care a hotărât să preia frâiele vieţii şi să depăşească graniţele autohtone. Am regăsit-o la fel de veselă, optimistă şi deschisă, dar experienţele prin care a trecut şi-am pus, inevitabil, amprenta asupra ei, în sensul că orizonturile erau altele, avea o perspectivă mult mai amplă asupra lumii civilizate.
Va avea un nou început în altă ţară şi asta nu face decât să mă bucure. Îmi place să văd oameni care sunt independenţi şi mai ales care reuşesc să-şi împlinească obiectivele. Mai toţi vrem să evoluăm, dar câţi dintre noi suntem dispuşi să o facem? Ne lipseşte curajul dragii mei, iar vorba aia amânăm inevitabilul. Ştiţi vorba aia? "Speranţa moare ultima" - veşnica noastră încurajare. Ce nu ştim încă, o lecţie pe care am învăţat-o de la Magda, este că în momentul în care îţi pui decizia în aplicare nu mai e cale de întorcere. Îi mulţumesc pentru această lecţie de viaţă.
A fost o săptămână frumoasă şi sper din tot suletul să se încheie la fel de bine.
O seară frumoasă vă doresc!
Cu drag,
Ioana
Festivalul de Film „Future Movie 2011”
iul
26
2011
COM

Mâine începe festivalul de film ce se va încheia pe 31 iulie.
PROGRAMUL FESTIVALULUI
Miercuri, 27 iulie - Grădina Publică
PROGRAMUL FESTIVALULUI
Miercuri, 27 iulie - Grădina Publică
Orele 20.30 - deschiderea oficială a Festivalului
Orele 21.00 - Inception , regia Christopher Nolan
Joi, 28 iulie
Orele 14.00 - competiţie: filme studenţeşti de scurt metraj - Sala Studio a Teatrului Fani Tardini Orele 17.00 - Orele 17.00 - Îngerul necesar, invitat regizorul Gheorghe Preda - sala mare a Teatrului Fani Tardini
Orele 21.00 - Oul de cuc, regia Ioan Cărmăzan, Grădina Publică
Vineri, 29 iulie
Orele 11.00 - workshop cu Ioan Cărmăzan - Sala Studio a Teatrului Fani Tardini
Orele 14.00 - competiţie: filme studenţeşti de scurt metraj - Sala Studio a Teatrului Fani Tardini Orele 17.00 - Sania albastră, invitat regizorul Ioan Cărmăzan - sala mare a Teatrului Fani Tardini
Orele 21.00 - Great Expectations, regia Alfonso Cuaron - Grădina Publică
Sâmbătă, 30 iulie
Orele 14.00 - workshop efecte vizuale - Sala Studio a Teatrului Fani Tardini
Orele 17.00 - Umilinţă, invitat regizorul Cătălin Apostol - sala mare a Teatrului Fani Tardini
Orele 21.00 - Poker, regia Sergiu Nicolaescu - Grădina Publică
Duminică, 31 iulie - Grădina Publică
Orele 20.30 - Festivitatea de premiere a filmelor de scurt metraj
Orele 21.00 - Billy Elliot, regia Stephen Daldry
Sursa
Orele 21.00 - Inception , regia Christopher Nolan
Joi, 28 iulie
Orele 14.00 - competiţie: filme studenţeşti de scurt metraj - Sala Studio a Teatrului Fani Tardini Orele 17.00 - Orele 17.00 - Îngerul necesar, invitat regizorul Gheorghe Preda - sala mare a Teatrului Fani Tardini
Orele 21.00 - Oul de cuc, regia Ioan Cărmăzan, Grădina Publică
Vineri, 29 iulie
Orele 11.00 - workshop cu Ioan Cărmăzan - Sala Studio a Teatrului Fani Tardini
Orele 14.00 - competiţie: filme studenţeşti de scurt metraj - Sala Studio a Teatrului Fani Tardini Orele 17.00 - Sania albastră, invitat regizorul Ioan Cărmăzan - sala mare a Teatrului Fani Tardini
Orele 21.00 - Great Expectations, regia Alfonso Cuaron - Grădina Publică
Sâmbătă, 30 iulie
Orele 14.00 - workshop efecte vizuale - Sala Studio a Teatrului Fani Tardini
Orele 17.00 - Umilinţă, invitat regizorul Cătălin Apostol - sala mare a Teatrului Fani Tardini
Orele 21.00 - Poker, regia Sergiu Nicolaescu - Grădina Publică
Duminică, 31 iulie - Grădina Publică
Orele 20.30 - Festivitatea de premiere a filmelor de scurt metraj
Orele 21.00 - Billy Elliot, regia Stephen Daldry
Cred că voi merge vineri seara, pentru că "Inception" l-am văzut, iar "Oul de cuc" nu are critici prea bune, aşa că am să merg pe mâna clasicilor.
Intrarea este liberă.
Voi reveni cu impresii în zilele ce urmează.
Sursa
Seară bună!
Cu drag,
Ioana
Ghici ciuperca ce-i (part 2)
iul
25
2011
COM
Despre ce este vorba în acest print? Să fie vorba oare despre o poşetă a unui anumit creator? Sau despre un anumit eveniment ce urmează să aibe loc?
Nu pot să vă ajut în acest caz, prin urmare am să vă spun doar că este ceva la care nici măcar nu vă aşteptaţi.
Iată imaginea:
Revin, inevitabil peste câteva zile pentru a dezlega marele mister.
Numai bine!
Cu drag,
Ioana
Seara în oraş
iul
23
2011
COM

În seara asta pe Faleza este concert rock, iar pe scenă va urca trupa Addiction.
Locaţie: Zod!ar Faleza (foişor)
Ora: 20:00
Ne vedem acolo!!!!
Ce ti se poate intampla daca achiti factura la UPC
Acum vreo lună am decis să închidem abonamentul la UPC pentru că am găsit un nou furnizor ce ne oferea un pachet mult mai atractiv (raport preţ/calitate), numai ca în luna iunie am primit o factură mult mai mare. Trebuie să plătesc 30 de lei nu 6-7 cât mă aşteptam eu.
Am tot amânat rezolvarea aceste probleme până joi (21 iulie) când am pornit de la servici hotărâtă să-mi fac dreptate şi să-mi folosesc şi veleităţile vocale în cazul în care era nevoie.
Uite-mă ajunsă la sediul UPC din Galaţi cu sămânţa de scandal în buzunar. Uşa era deschisă larg şi mă miram oarecum având în vedere că este extrem de cald afară şi gandidu-mă ca sigur au aerul condiţionat deschis, aşa că am luat aer în piept şi am urcat pe scări. Ridicându-mi privirea am văzut un bărbat înalt şi foarte cunoscut după chip. Am stat câteva secunde/minute fără să zic nimic, parcă-mi furase cineva glasul. Era nimeni altul decât Horia Brenciu în carne şi oase. Ştiam că va veni în Galaţi să susţină un concert, dar nu mă aşteptam să-l văd la ora aceea tocmai acolo deşi ştiam că este imaginea ultimei campanii a celor de la UPC.
M-a întrebat cu cine vreau să vorbesc şi eu într-o doară i-am răspuns că vreau să vorbesc cu un agent de vânzări, iar el m-a poftit politicos să mă aşez pe scaun. M-a întrebat dacă este cald afară şi dacă ştiu că ei până şi în baie au muzică, la ei toată lumea când se duce la baie cântă şi mi-a oferit ultimul său album cu autograf. Nu mai aveam nici "piu", nici glas.
Tot ce pot să vă spun este că arată mult mai bine decât în realitate, iar carisma nu-i un lucru care să-i lipsească.
Până la urmă am plătit 6 lei nu 30 explicândumi-se că ei ţin contabilitatea la Bucureşti şi că eroarea a fost remediată mai tărziu. Am întrebat domnişoara care m-a ajutat, cu o voce puţin tremurândă, dacă chiar pot să-l iau şi mi-a răspuns ca da, cu siguranţă, aşa că i-am mulţumit frumos domnului Horia Brenciu pentru frumoasa surpriză şi ne-am luat la revedere.
Tot drumul spre casă am zâmbit, nu ştiu ce-au zis oameni, dar sincer nici nu prea mă interesează pentru că rareori suntem dispuşi să ne bucurăm când altuia îi este bine.
Ajunsă acasă am pus dvd-ul şi am ascultat tot album. Tot ceea ce vreau să vă spun este că: trebuie să-l ascultaţi, mai ales că este realizat într-un mod profesional (nu mulţi arţişti dedică aseamenea atenţie modului în care este realizat un album).
Cu siguranţă nu am să uit prea uşor această experienţă.
Câteva date despre concertul care a avut loc Music Arena (lângă resturantul Ambasador de la Grădina publică): biletele s-a văndut toate până pe 18 iulie şi s-a dovedit un succes.
O zi bună vă urez şivă invit să ascult o melodie:
Cu drag,
Ioana
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Categories
- Ads (34)
- Animalute (9)
- ASA NU (1)
- Asos (1)
- Briela (1)
- Carti (1)
- Concurs (2)
- Craciun Personal (1)
- Cu si despre masini (6)
- Debile (17)
- Events (25)
- Filme (14)
- Ganduri alese (29)
- Garnier (1)
- In Galati (23)
- Ingrijire corporala (5)
- Main page (190)
- Music iLike (23)
- Natty (1)
- News (32)
- Pentru buze (2)
- Personal (94)
- Personal blog (4)
- Portia de ras (15)
- Reduceri (5)
- Retete (7)
- Review (20)
- Sabon (1)
- Shopping (4)
- Strategy (29)
- Tehnologie (8)
- Telefoane mobile (2)
- Televiziune (20)
- Ten (2)
- Timp liber (32)
- Tinute propuse (2)
- Turism si nu numai (7)
- Unghii (12)
- Utile (27)
- Vichy (1)