Mergand pe strada vad oameni tot mai grabiti. Toti trebuie sa ajunga la munca, dar oare cati dintre ei nu-si fac griji pentru ziua de maine?
Tacerea apasatoare din jurul meu imi demonstreaza ca lumea e pusa pe ganduri, iar eu uitandu-ma spre ei clipesc incet si trag aer in piept spunandu-mi ca azi este o noua zi de munca. Pot sa-i fac fata cu succes mai ales ca este vineri. Stau si ma intreb oare am sa simt timpul liber sau iar o sa-mi fuga printre degete...
Offf... Oare ar fi prea mult sa cer ca sfarsitul de saptamana sa se prelungeasca? Oare de ce clipele de fericire si rasfat trec asa de repede, iar tacerea devine din ce in ce mai apasatoare? Parca nici statul in loc nu-mi mai prieste, prefer sa-mi gasesc o noua activitate.
Uneori stau si ma gandesc ca poate sunt prea grabita si nu mai am rabdare sa treaca timpul. Unii prind aripi si ajung pe culmi treziti fiind de claxonul unui sofer care nu intelege de ce tu circuli regulamentar tocmai in momentul lui de glorie si realizez ca suntem facuti pentru a ne grabi. Mancam pe fuga, ne facem cumparaturile in fuga de frica banilor din portofel, iubim in fuga dandu-le celor dragi numai farame.
Pana si momentul in care ne oprim si reactionam este unul scurt tocmai pentru ca nu mai avem rabdare. De aceea azi mi-am planificat activitatile in funtie de prioritati, iar seara mi-o rezerv mie si sufletului de langa mine asa ca o sa pun totul in stand by si am sa traiesc fiecare clipa fara a ma grabi sau a ma teme.
Bifez aceasta zi remarcabila si-n cinstea ei ofer neconditionat un zambet de multumire :-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu